Câştigătoarele celor mai mari categorii de vârstă au fost CSS Slatina şi Atletico de Madrid București. La categoria de vârstă U16, câștigătoare a fost CSS Slatina care a dispus în finală cu scorul de 2-1 de maghiarii de la DVSC Debreceni.
Golgheterul competiției la categoria de vârstă U16 a fost desemnat Sebastian Iordache de la Celta Vigo Brașov. La categoria de vârstă U17 s-au impus favoriţii de la Atletico de Madrid București. Academia vicecampioanei europene de la București a avut un parcurs perfect la Brașov Cup unde a câștigat toate cele șase partide pe care le-a disputat.
Locul doi a fost obţinut de CSS Brașovia, iar bronzul a fost câștigat de Celta Vigo Brașov. Următoarea etapă a Braşov Cup va avea loc în perioada 18-21 august, când se vor disputa jocurile la categoriile U8 până la U13. Meciurile vor avea loc pe Stadioanele „Carpați" și „Metrom", dar și pe terenul de la Baza Sportivă „Brașovia".