Plângere penală pentru primarul din Miercurea Ciuc

Data publicării:
ORIMAR MIERCUREA CIUC

Săptămâna trecută în cadrul unei şedinţe la primărie, consilierul local Csucsi Andras s-a contrazis cu primarul Raduly Robert, iar edilul şi-a pierdut cumpătul în urma discuţiei şi a sărit, la propriu, la gâtul colegului său de partid. Asta reiese din plângere depusă la poliţie de consilierul local. Potrivit acestuia, edilul s-ar fi enervat după ce consilierul i-a spus că un cetăţean din Miercurea Ciuc a fost amendat pe nedrept de primărie. Totul s-a întâmplat sub privirile celorilalţi consilieri care nu au intervenit, susţine victima.

"Vorbim despre o plângere care se referă la săvârşirea infracţiunii de ultraj sub aspectul căreia se desfăşoară activităţi de cercetare şi investigaţie", a precizat Gheorghe Filip - purtător de cuvânt al IPJ Harghita.

Plângerea a ajuns acum la Parchetul de pe lângă Judecătorie, unde s-a deschis dosar penal pe numele edilului din Miercurea Ciuc. Nici primarul, nici consilierul agresat nu au fost găsiţi astăzi în primărie. 

Primarul din Miercurea Ciuc nu este la primul incident de acest fel. Anul trecut a fost acuzat de un angajat SRI că l-a bătut pentru că a îndrăznit să-l fotografieze. Dosarul se află acum tot la parchet şi se referă la acuzaţii de lovituri şi alte violenţe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri