Persoanele fizice care închiriază locuinţe turiştilor nu plătesc impozite

Data publicării:
ANUNTURI MULTE 051214

Vilele spaţioase, cu vedere la munte, în staţiuni ca Predeal sau chiar la Bran sunt scoase la închiriat pe internet, ca ultime şanse pentru cei care nu şi-au rezervat din timp locul într-un hotel sau o pensiune. Preţurile sunt pe măsură. 1000 de euro pentru o vilă de 10-15 locuri, cu loc pentru grătar, centrală termică şi parcare. Când se ajunge, însă, la discuţia despre eliberarea unei facturi fiscale, proprietarii ezită.

discuţie reporter - proprietar vilă Bran
Reporter : Ne puteţi da şi o factură ceva, în cazul în care decontăm? Proprietar: Nu, păi, e casă, deci nu e pensiune, nu e firmă, e o casă, de-asta nu cred că merge! Reporter:  Am înţeles... e aşa, la... la negru. Cum ar veni la mica înţelegere, la negru. Proprietar:  Exact, exact, deci e o casă, o cabană.


discuţie reporter - proprietar vilă Predeal 
Reporter: E lângă pârtie? Proprietar: Da, la două minute de pârtie. Reporter: Ce vreau să vă mai întreb. Noi suntem, aşa, un grup de la o firmă şi ne întrebăm dacă puteţi să ne daţi şi factură, ca să decontăm. Proprietar: Nu, păi nu mai mai găsiţi cu factură, nu mai găsiţi. Reporter:  Mda, deci nu se poate? Proprietar: Bine, sunt în trafic, nu mai pot să vorbesc, dacă vreţi să mai reveniţi, consultaţi-vă şi mă sunaţi că nu mai pot vorbi.

Potrivit Codului Fiscal, persoanele fizice proprietari de locuinţe care derulează activităţi de turism cu caracter ocazional sunt obligate să declare veniturile la ANAF. La Braşov, doar 20 de persoane au plătit impozitul aferent anului 2014, deşi internetul este plin de oferte. Funcţionarii de la fisc şi politiştii de la economic se bazează pentru prinderea evazioniştilor pe reclamaţii de la vecinii acestora şi pe cercetarea facturilor la utilităţi.

"Putem veni de la consumul electric, consumul de gaz şi alte elemente care ne duc la creşteri spectaculoase de consum şi de costuri şi să facem analiza de rigoare şi implicit să venim. Pe lângă aceste lucruri avem petiţiile care vin şi celelalte elemente care ne sunt furnizate de diverse organe", a declarat Lucian Voinescu - directorul ANAF Braşov.

La Braşov, din taxa turistică, primăria încasează 700.000 de lei anul la bugetul local, la care se adaugă impozitul pe clădiri, terenuri şi atovehiculele deţinute de operatorii din turism. Totul, în condiţiile în care bugetul total al primăriei este de 180 de milioane de lei.

"Sumele pe care municipalitate le investeşte în facilităţi turistice sunt mult mai mari. Numai dacă ne gândim la domeniul schiabil care a costat în jur de 30 de milioane de euro. Vă daţi seama, ar trebui să recuperăm din taxa turistică vreo câteva sute de ani ca să ajungem la suma respectivă", a precizat Sorin Toarcea - purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov

Valoarea evaziunii fiscale rezultată din activităţi de turism la negru este estimată la nivelul judeţului Braşov la suma de 14.000.000 de lei.

Reporter: Teodora Nicolae
Operator: Lucian Păculea, George Oltean

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
520 lei pe lună în plus la pensie pentru 920.000 pensionari. Casa de Pensii a anunțat cine ia banii
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”