Perioada concediilor, mană cerească pentru dentiști şi firmele de construcţii

Data publicării:
COADA LA DENTISTI

Mihai lucrează în Italia de aproximativ doi ani. Are concediu o dată pe an, şi de obicei preferă să vină în țară. Profită astfel de zilele libere pentru a-şi vedea familia, dar şi pentru a-şi rezolva problemele medicale. Anul acesta s-a hotărât să îşi refacă dantura, pentru că la Făgăraş preţurile sunt de opt ori mai mici decât la Roma. "De exemplu, pe o plombă îți ia mai mult de o sută de euro. Aici în schimb, mai puțin. 70-80 de lei.", Mihai Roșculeț - pacient

Dacă în cabinetele stomatologice din România albirea dinţilor costă 100 de euro, în Italia aceeaşi procedură ajunge la 500 de euro. De asemenea, obturaţia de canal şi plomba costă la noi 25 de euro, iar in clinicile din Italia, pentru aceeaşi intervenţie, pacienţii plătesc 140 de euro. Aşa se explică de ce "stranierii" îndură orice durere până ajung în România.

În această perioadă stomatologii din Făgăraș abia mai fac față programărilor. Și asta chiar dacă numărul pacienţilor a scăzut de la an la an.

Înghesuială nu este doar la dentist, ci şi la depozitele de materiale de construcţii. Cei care au pus ban peste ban în timpul anului, vor acum să îşi renoveze locuinţele. Astfel că vânzările de materiale de construcții au crescut cu aproximativ 35 la sută. Cu toate acestea, vânzările sunt mai mici comparativ cu perioada similară a anului trecut. Asta chiar dacă firmele de construcții vin cu oferte speciale și reduceri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri