Dacă până acum, turiştii erau întâmpinaţi cu specialităţi din bucătăria internatională, acum de 1 Mai, hotelierii pregătesc meniuri tradiţionale româneşti. În Poiana Braşov deja s-au încins grătarele şi se prepară micii.
Anul acesta, turiştii şi-au rezervat din timp un sejur de 1 mai. In unele hoteluri, gradul de ocupare este deja de peste 80%.
"Ne bucurăm de un 1 mai plin, gradul ce ocupare in acest moment ajunge spre 90%. Asteptăm turiştii cu pachete cu pensiune completă, două mese pe zi cu mic dejun inclus", a spus Gabriel Roşca - proprietar hotel Poiana Braşov.
Pe lângă masă şi cazare, turiştii au acces şi la spa, iar ofertele hotelierilor nu se opresc aici. În timp ce majoritatea hotelierilor oferă accces gratuit la saună, jacuzzi şi piscină, sunt proprietari de pensiuni şi hoteluri din Poiana Braşov şi Valea Prahovei care pun la dispoziţia turiştilor plimbări cu bicicleta. "
Atât în Poiana Braşov, cât şi în staţiunile de pe Valea Prahovei se pot închiria biciclete, iar preţul este de 15-20 lei pentru două ore. Iar dacă vremea nu se va încălzi prea mult până atunci, cei care vin la munte de 1 Mai au toate şansele să mai găsească zăpadă pe pârtii.
Preţurile pentru o minivacanţă de 1 mai variază între 150 şi 400 de lei, însă pot ajunge şi la 600 de lei, dacă optaţi pentru un apartament de lux.
Reporter: Delia Puşcă
Operator: Dan Dascălu