Mama Ruţa a lui Cuculaie n-a plecat niciodată din Mândra. Femeie harnică, din mâinile ei au ieşit mii de covoare, pături şi ii tradiţionale. Un singur vis neîmplinit a avut Mama Ruţa: să vadă măcar o dată Parisul. După moartea ei, nepoata Alina s-a hotărât să-i îndeplinească visurile. Aşa că a trimis suveica la plimbare prin lume.
"Dumnezeu mi-a aşezat aşa în cărare oameni frumoşi, care au început să plece, unul acolo, unul acolo, am început cu un prieten care a plecat într-un tur de Europa, după aceea o altă prietenă a zis "o duc până la Istanbul", un alt priten, cu motorul, prin deşertul Marocan", povesteşte Alina Zară, nepoatea mamei Ruţa.
Uite-aşa, din ţară-n ţară, suveica a ajuns un fel de ambasador al României în întreaga lume. Suveica Mamei Ruţă a văzut Parisul, s-a plimbat cu gondola prin frumoasa Veneţie, s-a fotografiat cu pinguini şi a trecut prin Argentina. A fost în Turkmenistan, Thailanda, Peru şi Argentina. Acum, ca orice călător, îşi petrece sărbătorile acasă, în România, dar aventura ei prin lume nu se opreşte aici.
"Începând de acum, de tura asta de plecat prin lume o sa fie însoţită de o carte de poveşti pe care a scris-o prietenul nostru Vasile Lupaşc, poveşti pentru copii, de fapt, povestea lui Vlad Drăculea, Vlad Ţepeş, adevarata poveste. pentru că, dacă suveica duce şi aduce poveşti despre rânduiala şi firescul neamului nostru, cărticica asta vă da de veste în lume că România are înca străjeri", povesteşte Alina Zară.
Pentru că este Crăciunul, Alina ţinut neapărat ca suveica să meragă la colindat. Aşa că a dăruit-o cetei de flăcăi din Mândra.
Suveica îşi petrece Crăciunul într-un loc special. Tenorul Vlad Miriţă o va duce la Mănăstirea din Oaşa.
"Tot aflam despre suveică şi niciodată nu puteam să pun mâna pe ea. Ba era la Paris, ba era în Egipt, ba era nu ştiu unde. Şi acum mă bucur că pot să o iau cu mine. Eu mi-aş fi dorit să o duc în Norvegia unde am un prieten foarte bun, nu a ajuns suveica în Norvegia şi am zis o să o duc eu în Norvegia", ne spune Vlad Miriţă, tenor.
Mama Ruâa avea o vorbă: "tot ce avem în suflet pe lumea asta este o traistă şi că trebuie să fim cu mare băgare de seamă atunci când punem ceva în ea, ca să avem cu ce să ne plătim vămile văzduhului când trecem dincolo". De-asta Alina crede că bunica i-a lăsat moştenire suveica. Şi de-asta suveica va continua să cutreiere lumea.