Nurcile provoacă pagube

Data publicării:
NURCI


"A intrat la coteţe aici, acolo a fost şi cuşca. A mâncat curci, raţe, le făcea praf, le rămâneau numai aripile", spune o locanică. 

"Şi la mine a omorât. Nu ştiu dacă a fost nurcă sau altceva, dar dacă nu am mai găsit decât fulgii, cred că nurcă a fost", spune alt localnic.

"Au fost trei zile ploioase, a alunecat şi a îndoit poarta destul de tare", Adina Oyntzen - assistant manager, fermă de nurci.

"Este o specie care atacă, de multe ori atacă mai mult decât consumă la un moment dat, este o specie invazivă. Fiind specie de mamifer carnivor transmite clar rabia dacă o ia", conf. univ. Dan Traian Ionescu - coordonatorul Sucursalei Braşov a Societăţii Ornitologice Române 

În pericol sunt mai ales vieţuitoarele din rezervaţia naturală Dumbrăviţa, unde nurcile s-au instalat.

"Vom solicita Ministerului Mediului să interzică în România comerţul, transportul şi comercializarea sau creşterea nurcii americane", Liviu Cioineag - directorul executiv al Federaţiei Coaliţia Natura 2000 România. 

Mai multe ţări din Uniunea Europeană au luat deja măsuri similare. În plus, activiştii de mediu mai cer închiderea fermei de unde animalele au evadat, pe motiv că funcţionează ilegal. Proprietarul are autorizaţie de construire, dar nu şi de funcţionare. Asta pentru că nu au fost bifate toate cerinţele impuse de Agenţia pentru Protecţia Mediului

"Refacere poartă intrare, îndepărtare anexe şi vegetaţie din perimetru, montare camere video pentru supraveghere permanentă", Elena Bucur - consilier Relaţii Publice APM Braşov.

Probleme au găsit şi inspectorii sanitar veterinari:

"Neconformităţi legate de asigurarea perimetrului, condiţiile de biosecuritate nu existau la nivel maxim, cum am impus în momentul autorizării", Dorin Enache - directorul executiv al DSVSA Braşov.

Aceste nereguli au adus proprietarilor fermei o amendă de 9.000 de lei. Crescătoria de nurci se întinde pe opt hectare, foarte aproape de zonele locuite şi la doar trei kilometri de aria protejată Dumbrăviţa. Cele câteva zeci de mii de nurci americane sunt crescute pentru blană. Proprietarul fermei e cetăţean olandez şi a investit 15 milioane de euro în fermă.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Alex Apetroae

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri