Murături din banii UE. 500 de gospodine vor fi învăţate, pe bani europeni, cum se pun murături

Data publicării:
ZACUSCA SIBIU

Adela Mihu are tot anul borcane pline cu delicatese. Cel mai mândră este, însă, de roșiile la borcan, pe care spune, mândră, că le pune după o rețetă proprie.

" După ce le-am cules, le-am spălat, le așed frumos în borcan, cu hrean, frunză de țelină, usturoi, piper, foaie de dafin, pe care le fierb separat. Fiind niște roșii care sunt mai moi, nu pot să pun apa mai fierbinte", povesteşte Adela Mihu, gospodină. 

Se adaugă oțet și sare după gust, se sigilează borcanul, iar delicatesa poate zace liniștită pe raftul din cămară. Pregătirile pentru iarnă au început deja, spune gospodina. Primele care ajung în borcanul din cămară sunt frunzele de tarhon, un ingredient esențial în ciorbele ardelenești cu afumătură.

Pentru doamna Adela, dar și pentru alte femei din satul Marpod, proiectul european ar fi o mană cerească. Femeile vor face cursuri, la finalul cărora vor obține diplomă de lucrător în domeniul conservelor de legume-fructe.

Gospodinele vor fi consiliate și cu privire la cum să își deschidă o firmă sau o asociație de producători. La final, în toată țara vor fi construite trei bucătării moderne, în care doamnele să poată pune murături pentru comerț.

"Vom dezvolta o bucătărie care va fi complet utilată și mobilată, în care aceste femei își pot face, așa cum vă spuneam, toate conservele de care au nevoie - zacuști, compoturi și toate cele. Va fi o bucătărie utilată la standarde europene, o bucătărie autorizată din punct de vedere sanitar ", spune Anca Ştefan, preşedintele Asociaţiei React.

Valoarea proiectului „Anotimpuri la borcan" este de două milioane de euro şi se întinde pe o durată de doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”