Merele ajung în şcoli abia în 2014 

Data publicării:
MERE SCOLI

Mihai Roşu este elev în clasa a II-a la Colegiul Național Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe. Își aduce aminte că anul trecut a primit mere din luna februarie până în iunie.

"Mă duceam și cu el acasă câteodată și câteodată nu mai rezistam și-l mâncam la școală", ne spune Mihai

Și ceilalţi colegi aşteaptă merele care să completeze gustarea de la școală. În județul Covasna sunt aproape 26.000 de copii din clasele 0-8 și grădiniță care beneficiază de programul mere în școli.

Hotărârea de Guvern prevede distribuirea gratuită a merelor, în limita valorii zilnice de 37 de bani pe elev, începând cu 3 decembrie, timp de 85 de zile de şcolarizare. Cu toate acestea, merele întârzie, iar copiii se vor putea bucura de ele abia în 2014, după vacanța de iarnă.

În judeţul Braşov 45.000 de elevi îşi aşteaptă fructele. Aici, tot prin hotărâre de Guvern, s-a alocat un buget de aproximativ un milion de lei, cu TVA, pentru programul "Fructe în şcoli".

"O dată fixă nu există din cauza procedurilor de achiziţie publică. Avem speranţa că la sfârşitul lunii ianuarie, cel târziu, o să avem contractul semnat şi o să avem procedura de livrare a merelor la copii", declară Emil Cirica - funcţionar public în cadrul CJ Braşov

Hotărârea de Guvern privind alocarea fondurilor pentru acest program a fost publicată în 26 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri