Judeţul Covasna, fără cabinet stomatologic de urgenţă 

Data publicării:
DENTISTI COVASNA

Întrebaţi ce fac dacă îi ia durerea de dinţi în timpul nopţii, de sărbători sau în weekenduri, când majoritatea cabinetelor particulare sunt închise, localnicii din Covasna au un singur răspuns.

"Luăm medicamente pentru asta. Ce să facem, unde ne ducem? Că nu avem unde. Doar la particular, dar la particular dacă ne ducem, ne trebuie bani şi bani de unde?", spune un localnic.

Şi asta pentru că în Covasna nu mai există serviciu pentru urgenţele stomatologice. După ce dentiştii au părăsit rând pe rând sistemul de stat şi şi-au deschis cabinete particuare, Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe şi localnicii de aici au rămas descoperiţi.

Cu banii spitalului şi din donaţii conducerea a reuşit să doteze cu aparatura necesară un spaţiu în care ar putea funcţiona un cabinet stomatologic, dar nu mai sunt medici care să lucreze la stat pentru doar 15 lei pe oră, o sumă de trei ori mai mică decât costul unei consultaţii.

"Stomatologii sunt liberi profesionoişti, deci nu există posibilitatea, nicio impunere, ca în cadrul stomatologiei să fie şi de urgenţă. Este diferit faţă de urgenţa medicală. Este un vid legislativ. Mingea este la Colegiul Medicilor Stomatologi", precizează Tamas Sandor - preşedintele CJ Covasna.

Iar Colegiul Medicilor spune, la rândul său, că nu este cale să convingă medicii să se întoarcă fie şi pentru fracţii de normă.

"Am făcut mai multe şedinţe în această privinţă şi s-au arătat doritori, dar mult prea puţini. Nu cred că vom reuşi să rezolvăm această problemă cu 4-5 oameni care vor lucra cu sfert de normă la spital. Colegiul Medicilor nu are nicio putere asupra medicilor stomatologi. Noi nu suntem angajatorii acestor medici, ei sunt privaţi", a spus dr. Antalka Huba - preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Covasna. 

O soluţie ar fi fost ca un număr mai mare de medici să facă gărzi cu rândul la spital, astfel încât munca de aici să nu le afecteze activitatea privată. Szokacs Andras lucrează şapte ore pe zi, cinci zile pe săptămână, în cabinetul său din Sfântu Gheorghe. Ar fi lucrat chiar şi voluntar, dar nu este de acord cu gărzile care se cer la un astfel de cabinet.

"Dacă era o urgenţă până la 9-10 noaptea, mă duceam, dar ca să fac gardă de noapte nu mi-a convenit. Era vorba că vor fi şi noaptea şi nu prea ne-a convenit să facem gărzi şi noaptea. O gardă, două, pe lună făceam, dar nu şi noaptea", povesteşte Szakács András - medic stomatolog

"Ei nu pot să aloce în fiecare săptămână un timp anume pentru tratarea urgenţelor. Gândirea a fost ca permanenţa să fie asigurată de mai mulţi medici, prin rotaţie, şi nu în intervale mici. Dorim să angajăm un medic care să lucreze după un anumit program, prestabilit, poate că nu după amiaza, dar, alternativ, ne gândim la soluţii în funcţie de cum ne descurcăm şi noi cu posturle", a spus  András-Nagy Robert - managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sfântu Gheorghe.

In momentul de faţă nu există nicio lege prin care medicii stomatologi să fie obligaţi să facă gărzi şi, ca atare, nu le poate cere nimeni să mai lucreze după ce şi-au terminat programările la cabinetele particulare.

Reporter: Sorina Secelean
Operator: Răzvan Rădache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri