Campionii României au deschis scorul în finalul primei reprize, când golgheterul Saluga a fructificat o superioritate numerică. A fost 1-1 în ultimul minut al actului al doilea - gol marcat de canadianul Jesse Dudas pentru gazde.
Corona a revenit în avantaj graţie lui Arpad Mihaly, cu 13 minute înainte de final. A fost însă cu ghinion. În minutul 59, din propria treime, Molnar a tras în bara porţii goale. Imediat, Miskolc a reuşit să egaleze la 2 prin canadianul Boyle şi să trimită meciul în prelungiri, acolo unde, un alt canadian, Keegan Dansereau, a înscris golul de aur pentru "urşi".
Miskolc conduce astfel cu 1-0 la general în seria ce se joacă dupa sitemul 4 din 7. Meciul 2 se joacă miercuri de la ora 19:00 şi este transmis în direct de Digi24 Braşov, după care seria se va muta la Brașov pentru alte două întâlniri, programate sâmbătă și duminică, la Patinoarul „Olimpic".