Braşovencele au condus în permanenţă jocul şi au intrat la pauză cu un avans important, 11 la 7. Actul secund a fost unul mai slab din partea vice-campioanelor, care deşi s-au desprins şi la 7 goluri pe tabelă, au trăit cu emoţii pe final. Cele mai importante marcatoare ale Coronei au fost Brădeanu, cu cinci reuşite şi Zamfir cu 4.
Victoria de la Constanţa le menţine pe braşovence în fruntea ierarhiei naţionale cu 9 puncte acumulate, la egalitate cu HCM Baia Mare şi Dunărea Brăila. Pentru handbalistele Coronei urmează un alt joc în deplasare, duminică, la Tîrgu Mureş. Apoi în runda a cincea este programat primul derby al campionatului. Corona Braşov - HCM Baia Mare se întâlnesc sub Tâmpa pe 17 septembrie, de la ora 19.45