Halta de la Vadu Roşu, gara care trăieşte

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Copiii români de la țară, victimele sărăciei

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Vasile Guşman are 80 de ani, a lucrat la CFR şi trăieşte la Vadu Roşu împreună cu soţia lui, din 1982. "Când am venit aici eram magazioner la CFR şi nevasta mea tot magazioner. Ea a stat la un canton şi după aia a venit aici când s-a desfiinţat gara şi apoi am stat cât am stat, am plătit chirie, o chirie slăbuţă, şi la urmă am cumpărat-o", povesteşte Vasile Guşman.

Bătrânul ştie cel mai bine povestea aşezării din halta Vadu Roşu. Înaintea celui de-al doilea război mondial, gara din Vadul Roşu era un important nod feroviar pentru trenurile care circulau dinspre Braşov înspre restul Transilvaniei. Clădirea gării a fost ridicată în 1927 de ceferiştiii din Braşov şi Teliu, iar mai târziu, aici le-au fost repartizate oamenilor, care lucrau la căile ferate, locuinţe de serviciu.

Acum, la Vadu Roşu nu mai sunt nici acari, nici şef de gară şi chiar dacă zilnic opresc aici trenuri de călători sau marfă, nu mai e ca altădată. Oamenii numesc aşezarea haltă, pentru că nu poate fi denumită nici cătun, nici sat, însă, pentru ei, este acasă, locul unde şi-au amenajat adevărate cămine.

Oamenii au curent electric, apă la fântână şi gaz de la butelie.

"Lemne cumpărăm din pădure, aici am mai cumpărat nişte pământ. Muncim în agricultură, mai creştem o găină, un purceluş", a adăugat Vasile Guşman.

Locuitorii din Vadu Roşu nu se simt izolaţi. Se aprovizionează din localităţile învecinate şi se gospodăresc aşa cum ştiu mai bine.

Vadu Roşu aparţine de câţiva ani de comuna Măieruş, iar autorităţile locale de aici recunosc că oamenii din haltă sunt harnici şi muncitori şi niciunul nu aşteaptă ajutor social.

"Locuinţele care au fost acolo au fost atribuite celor care au lucrat în aceea perioadă la CFR, teritoriul aparţine de noi. Aici plătesc impozitele, îşi trimit copii la şcoală", a spus  Lelu Felician Garcea - viceprimar comuna Măieruş.

Aşezarea de la Vadu Roşu rămâne un loc pe harta României despre care nu ştie multă lume, dar unde bat inimi, se ţes vise şi se nasc poveşti de viaţă.