Partida a contat pentru etapa a16-a din Liga I de futsal și a fost la discreția covăsnenilor care au condus de la finalul primei părți cu reușita lui Mathe. Cardenas și Țicalo au punctat și în actul secund iar FC Sepsi a bifat încă trei puncte. Elevii lui Karkas Attila sunt în continuare pe locul 5 în Liga I, cu 29 de puncte acumulate, iar în runda viitoare întâlnesc pe teren propriu City Us Târgu Mureș pe 10 februarie. Cealaltă reprezentantă a județului Covasna , KSE Tg. Secuiesc a cedat în deplasare cu United Galați cu scorul de 7 la 0. În etapa a 17-a echipa din Târgu Secuiesc va juca în deplasare la Cluj Napoca.