Formaţia antrenată de Radu Burciu va merge la Piatra Neamţ pentru primul joc al acestui turneu. Sâmbătă, de la ora 18.45, alb-negrii e vor duela cu Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ. Câştigătoarea duelului va juca pentru locul cinci, la o dată ce va fi stabilită ulterior, cu câştigătoarea din celălalt meci al grupei 5-8, care se va disputa pe 22 mai între Inter Gheorgheni şi Pro Tineret Sighişoara.
Învinsele se vor duela între ele pentru stabilirea poziţiilor 7 şi 8 din ierarhia ligii a doua. CS Colţea Braşov a încheiat sezonul regulat pe poziţia a şaptea a clasamentului cu 26 de puncte, în timp ce adversarii de sâmbătă au reuşit să strângă 28 de puncte şi au terminat campionatul pe locul şase. În cele două dispute din sezonul regulat, CS Colţea s-a impus de fiecare dată. Mai întâi braşovenii au câştigat cu 6-4, pentru ca cel de-al doilea joc să fie tranşat şi mai clar cu scorul de 6-1.