Roş-albaştrii au deschis scorul chiar în minutul doi, când Tătar a greşit, Iancu i-a pasat decisiv lui Rusescu iar golgheterul campionatului a marcat al 21-lea gol al sezonului. 2-0 a fost din minutul 7, când Szukala a transformat în gol cornerul executat de Bourceanu. Tănase a intervenit decisiv în faţa lui Viveiros, în propriul careu, în minutul 35 la cea mai curajoasă acțiune a brașovenilor iar până la pauză, Marinescu s-a remarcat la lovitura de cap a lui Nikolic.
La reluare Georgievski a centrat, şi tot Nikolici a marcat pentru 3-0, cu toată opoziţia lui Marinescu. Bombardat cu floricele de fanii Stelei la un corner, fostul dinamovist Păun a încercat să se răzbune de două ori, dar transversala și Tătărușanu s-au opus. Danquah, din centrarea lui Cristi Ionescu, a avut ultima ocazie a oaspeților, chiar înainte de golul patru al Stelei, marcat de Adi Popa. FC Brașov încheie sezonul pe un meritat loc 7. De astăzi, „stegarii" sunt în vacanţă, până pe 17 iunie, când este programată reunirea pentru sezonul viitor.