Sfânta Maria Mică 2024 - tradiții și obiceiuri. Ce nu e bine să faci astăzi

Data actualizării: Data publicării:
icoana cu sfanta maria si iisus hristos
Sfânta Maria Mică 2024 marchează începutul culesului viilor. Foto: Profimedia

În fiecare an, pe data de 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, zi care marchează începutul culesului viilor şi în care, conform credinţei populare, femeile se roagă pentru a avea copii, iar cei care vor să se căsătorească se roagă pentru a-şi găsi perechea.

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută ca „Sfânta Maria Mică”, marchează hotarul astronomic dintre vară şi toamnă. De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.

Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.

În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, să-şi găsească perechea potrivită.

În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei, pentru morţi.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

Nume sărbătorite pe 8 septembrie 2023

Printre sărbătoriții zilei se numără persoanele care poartă numele de Maria, Mari, Meri, Marioara, Măriuța, Marița, Mara, Mariana, Ana Maria, Marilena, Marina, Marinela, Marița, Marusia, Măriuca, Maricica, Mia, Mimi, Mioara, Marian, Marin, Marinel.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioarei Maria.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie primește o îngrijitoare româncă după 20 de ani de muncă în Germania sau Austria
Digi FM
Cabiria, fiica actriței Maia Morgenstern, a născut la vârsta de 26 de ani un băiețel. În urmă cu puțin timp...
Pro FM
Enrique Iglesias, mai fericit ca niciodată. Ce a răspuns când a fost întrebat dacă Anna Kournikova e...
Film Now
Top 5 documentare și filme despre Freddie Mercury, vocea care a schimbat istoria muzicii
Adevarul
Cum explică primarul Chișinăului, Ion Ceban, aflasarea sa la Moscova în ziua începerii războiului din Ucraina
Newsweek
Ministrul Muncii ar vrea să schimbe modul de distribuire al unor pensii. Economii de 60.000.000 lei
Digi FM
Soția lui Bruce Willis s-a simțit "izolată" când a aflat că actorul suferă de demență: "Am fost cufundată în...
Digi World
Clip viral cu o simulare care arată de ce poziția de siguranță poate face diferența dintre viață și moarte...
Digi Animal World
În urgențele veterinare, fiecare minut contează: ”Amânarea tratamentului poate duce la complicații grave...
Film Now
Secretele transformării lui Dwayne Johnson. Cum a înlocuit mușchii uriași cu o siluetă mult mai suplă, după...
UTV
Cabiria, fiica Maiei Morgenstern, a născut un băiețel. Actrița a devenit bunică