Autorităţile locale au intenţia de a renova complet Gara Braşov. Pentru asta, primarul Braşovului, George Scripcaru, a început deja discuţii cu Ministrul Transporturilor, Raluca Mănescu, iar răspunsul a fost unul optimist, a spus edilul şef.
Gara Braşov este una dintre cele mai circulate din ţară. Zilnic trec pe aici 150 de trenuri. Tocmai din cauza traficului intens, gara s-a degradat în ultima perioadă şi are nevoie de reabilitări majore.