COVASNA. Delicatese cu gust de flori

Data publicării:
MANCARE FLORI

Curcan umplut cu flori, pui cu flori oi flori de soc pane au fost printre cele mai căutate preparate ale maiştrilor bucatari. Deşi oamenii au fost iniţial reticenţi, au rămas plăcut sutprinşi când au gustat delicatesele.

„Majoritatea florilor sunt comestibile dar nu ştim, ar trebui o mediatizare în sensul ăsta ca oamenii să ştie ce e în jurul lor", spune un participant.

Preparatele au fost gătite cu atenţie şi migală încă de seara trecută de un specialist din Sfântu Gheorghe, care marturiseşte că reţetele, pe cât sunt de gustoase, pe atât sunt de uşor de realizat.

"Se poate umple cu caşcaval, cu mascarpone floarea de dovlecei, este foarte interesant. cu sos de ciocolată deasupra. Nu trebuie să fii bucătar, poţi sa faci şi acasă dacă ai simţul de a pregăti ceva acasă", spune bucătarul şef Blasko Janos

Florile de soc, panseluţele, garoafele sau trandafirii de diferite soiuri sunt cele mai folosite ingrediente.

„Cum se întâmpla la noi în România o dată pe an să mănânci şi miel şi curcan şi chiar taur la proţap, o dată pe an se pote servi şi flori şi aceste flori sunt în jurul nostru, numai că trebuie descoperite, materia primă nu costă nimic", afirmă Istvan Kovasc, organizatorul festivalului.

Florile gătite la festival au fost culese cu grijă din localităţi vecine oraşului Sfântului Gheorghe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...