Braşovenii vin după o serie de patru înfrângeri consecutive, în timp ce dinamovişti au încă proaspăt în minte eşecul, la limită, din derby-ul cu Steaua Bucureşti, scor 2 la 1. Elevii lui Nae Manea caută, astfel, în faţa unei echipe cu pretenţii, primul punct din Liga I.
Pe lângă jocul slab, prestat în primele meciuri, problemele de la clubul braşovean sunt mult mai mari. Greutatea cu care sunt rezolvate transferurile, restanţele către jucători şi problemele birocratice, sunt doar parte din situaţiile cu care antrenorul Nae Manea s-a confruntat sub Tâmpa.
Cu Braganca suspendat, Manea nu îi poate folosi în atac nici pe accidentanţii Laurenco şi Sergiu Buş. Partida dintre Corona Braşov şi Dinamo Bucureşti va avea loc vineri, de la ora 21.30, iar un bilet de intrare costă 10 lei. Meciul este transmis în direct de DigiSport 1.