Doi copii s-au tăiat la mâini cu un cuţit, în vestiarul de la Dinamo, după antrenament. Poliția a deschis o anchetă

Data publicării:
picioare de copii în timpul unui meci de fotbal
Foto: Shutterstock

Poliţiştii de la Secţia 6 din Bucureşti fac o anchetă după ce doi adolescenţi de 14 ani s-au tăiat la mâini cu un cuţit, în vestiarul clubului Dinamo, după un antrenament. Obiectul era al unuia dintre băieţi, iar celălalt ar fi vrut să îl vadă, moment în care amândoi s-ar fi rănit accidental.

”La data de 19 septembrie 2023, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 6 Poliţie au fost sesizaţi, prin sistem 112, cu privire la faptul că doi minori, ambii în vârstă de 14 ani, s-au tăiat la mâini cu un obiect tăietor-înţepător, în vestiarul unui club sportiv, după antrenament”, a anunţat, miercuri, Poliţia Capitalei, preluată de News.ro. 

În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că obiectul îi aparţinea unuia dintre adolescenţi, iar în momentul în care celălalt ar fi vrut să vadă obiectul şi l-ar fi luat în mâini, ambii s-ar fi tăiat, accidental.

Cei doi copii au fost transportaţi de un echipaj de prim ajutor la o unitate medicală, pentru îngrijiri de specialitate.

Poliţiştii Secţiei 6 s-au autosesizat, iar cercetările sunt continuate, pentru lovire sau alte violenţe.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Charlize Theron, super distracție cu fiicele ei, la un concert Dua Lipa. "Ești cea mai cool!", i-a transmis...
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Româncă stabilită în Canada: „Costul traiului zilnic s-a dublat comparativ cu acum cinci ani”
Newsweek
Pensie mai mare cu 200 lei pentru o categorie de pensionari. Casa de Pensii anunță norocoșii
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Cum a sărbătorit Andreea Sasu ziua de naștere alături de Philipp Plein. „Mulțumesc că mă faci să mă simt...