După startul dezastruos de campionat, antrenorul braşovenilor vrea atenţie maximă în faţa echipei ce a pus probleme Rapidului în barajul de menţinere în Liga I.
Înfrângerile pe linie cu Oţelul , Ceahlăul şi Astra au turnat plumb în picioarele braşovenilor care sunt pe ultimul loc în campionat. "Psihic am văzut băieţii că au căzut un pic la pământ şi acolo trebuie lucrat mai mult. Să ridicăm moralul băieţilor", Ioan Coman - jucător Corona Braşov.
Schimbările nu întârzie să apară. Portughezii Laurenco şi Bragaca, uruguaienii Rodriguez şi Aguirre, brazilianul Joao Marcos, Martac revenit la echipă sau ultimul sosit Vaştag, vor să schimbe faţa echipei braşovene.
Odată cu probelemele de la Rapid, numele grele din Giuleşti îşi caută destinaţii noi, formaţia bucureşteană fiind aproape de faliment. Daniel Pancu şi Emil Dică au luat legătura cu fostul lor antrenor, Nae Manea. "Aseară m-au sunat doi jucători de la Rapid. Nea Nae vrem să venim acolo, suntem în pregul falimentului! Nu avem noi bani pentru voi că sunteţi valoroşi",Nae Manea, antrenor Corona Braşov.
Partida dintre Concordia Chiajna şi Corona Braşov va avea loc sâmbătă, 10 august de la ora 19.00 şi va fi transmisă în direct de DigiSport 1.