Control controversat la Bazinul Olimpic de Înot 

Data publicării:
CONTROL OPC BAZIN

Imediat după incidentul care a avut loc vineri la un hotel din Predeal, în urma căruia un copil şi-a pierdut viaţa, inspectorii de la Protecţia Consumatorilor din Braşov au început controalele în toate bazinele de înot din judeţ. Printre primele a fost Bazinul Olimpic din Braşov, unde inspectorii au găsit mai multe nereguli.

Principalele nereguli pe care inspectorii OPC susţin că le-au găsit la Bazinul Olimpic din Braşov sunt lipsa unor bare de protecţie pe marginea bazinului, dar şi faptul că o parte din medicamentele din trusa medicală erau expirate de câteva luni.

"Produsele din interiorul cutiei medicale sunt expirate de luni de zile, vedem pe aceste pastiluţe", spune Sorin Susanu, inspector şef CRPC Braşov.

Comisarii de la CRPC spun că, potrivit normelor în vigoare, abaterile sunt grave şi că sancţiunea pentru administratorii bazinului va fi cu atât mai mare cu cât acum un an au fost somaţi să respecte toate prevederile legale.

"Acest agent economic poate să primească o amendă de până la 100.000 de lei şi suspendarea activităţii până la remedierea deficienţelor", a precizat Sorin Susanu - inspector şef CRPC Braşov.

Administratorul bazinului susţine că statutul construcţiei este unul aparte, ca bazin olimpic omologat si respecta normele internationale.

"Piscinele sau bazinele cu tehnologie de preaplin, cum e ăsta, preaplin înseamnă că apa se duce şi recirculă, da, vor avea prevăzute mijloace de prindere sau de susţinere la nivelul apei şi paviment antiderapant, ceea ce există!", precizează Emilian Cernica - directorul Direcţiei de Sport şi Tineret Braşov

Altă problemă găsită este legată de calitatea apei din bazin.

"În 24 de ore recirculă toată apa. Pentru acest motiv nu este nevoie să schimbi apa la două săptămâni", spune Emilian Cernica - directorul Direcţiei de Sport şi Tineret Braşov

Investiţia în Bazinul Olimpic de Înot din Braşov a fost de 30 de milioane de lei, iar lucrările au fost recepţionate anul trecut, în luna februarie. Controalele inspectorilor CRPC vor continua şi în zilele următoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai. Beneficiază 1.000.000 de pensionari
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...