Crucea de pe Caraiman nu a fost aleasă întâmplător ca loc de întâlnire al celor care au vrut să marcheze altfel Ziua Crucii. Monumentul de 40 de metri, intrat în Cartea Recordurilor, este un simbol al sacrificiului făcut de peste un milion de militari căzuţi în luptele pentru libertate din timpul celor două Războaie Mondiale. Concertul omagial a fost organizat la împlinirea unui secol de la izbucnirea primului Război Mondial.
Tulnicăresele din Avram Iancu s-au numărat printre artiştii invitaţi la eveniment... La fel, un ansamblu de căluşari venit tocmai din Caracal.
"Am venit cu gânduri de smerenie pentru cea mai înaltă cruce din lume, dar pentru ceea ce simbolizează ea, de fapt, pentru martirii şi eroii acestui neam. Am venit să ridicăm sunetele spre cer acolo unde ei sunt, ne privesc", a spus naistul Nicolae Voiculeţ.
"Sunt locuri atât de frumoase în România şi sunt lăsate în paragină. Ideea tânărului ăstuia e foarte bună, şi ne dă de gândit", a spus şi tenismanul Ilie Năstase.
Fie că au ştiut sau nu ce s-a comemorat în vârf de munte, oamenii adunaţi în jurul monumentului au rămas impresionaţi. Pentru mulţi, prezenţa la concertul organizat de naistul Nicolae Voiculeţ a fost o întâmplare.