Cele mai apreciate restaurante din Braşov şi-au mutat bucătăria în stradă

Data publicării:
BUCATARIE IN STRADA

Cinci dintre cele mai cunoscute şi apreciate restaurante din oraş au răspuns invitaţiei Fundaţiei Hospice Casa Speranţei de-a lua parte la festivalul Braşovul în bucate. Timp de două zile, personalul de specialitate s-a mutat pe strada Postăvarului şi le-a arătat trecătorilor cum se găteşte într-o bucătărie de 3 şi 4 stele. "Am pregătit două aperitive, unul rece, unul cald, un cartof franţuzesc de somon afumat, şi un preparat asiatic, pe bază de tempora, pui şi legume şi sos cilli şi ca preparat de bază piept de raţă cu legume stil frei în sos de soia, o pulpă de vită la tavă, cu legume copate şi glazurate cu miere. Ca desert am preparat două mousse-uri, unul de ciocolată albă şi unul de ciocolată neagră", Rareş Chircan - bucătar şef.

Mâncarea preparată a putut fi şi degustată de pofticioşi, pe terasele personalizate ale restaurantelor participante, unde atmosfera a fost întregită de acorduri de vioară şi muzică ambientală.

Evenimentul a fost organizat de fundaţia Hospice Casa Speranţei, care se ocupă de bolnavii diagnosticaţi cu boli incurabile. "Scopul evenimentului este pe de-o parte să atragem lumea pe această stradă care este deosebit de frumoasă şi mai puţin tranzitată a Braşovului, deşi este în zona de centru, iar pe de altă parte să strângem şi anumite fonduri, care vor fi folosite în beneficiul bolnavilor dignosticaţi cu boli incurabile",  Cristina Nica - PR and foundraising Hospice Casa Sprenaţei. 

Preţul preparatelor a variat între 15 şi 30 de lei. Festivalul s-a încheiat duminică cu un dineu la Bastionul Țesătorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri