Cârţa, frumuseţea munţilor şi istorie 

Data publicării:
Carta frumusetea muntilor

Primele clădiri ale mănăstirii au fost ridicate din lemn, potrivit cutumelor Ordinului Cistercian. Câţiva ani mai târziu, în imediata vecinătate a clădirilor provizorii, a fost construită, de către călugării de Igris, o capelă din piatră.

Cu toate că mănăstirea a fost construită acum mai bine de o mie de ani, oamenii timpurilor au găsit soluţii inovative ca să îşi uşureze munca. Călugării au creat un sistem prin care să devieze un pârâu, astfel încât apa să le treacă prin bucătărie, unde se spăla şi se gătea. 

Grupurile de meşteri, care au aparţinut mănăstirii, au influenţat începuturile arhitecturii medievale din Transilvania, în special pe cele din Ţara Bârsei.

La Cârţa au locuit odinioară în jur de 600 de saşi, însă acum au mai ramas 80 de oameni. Tinerii au plecat în Germania sau în oraşe mai mari din ţară, însă nu au uitat că rădăcinile lor sunt aici. În fiecare vară, vin acasă ca să-şi renoveze casele pentru ca satul lor natal să fie o atracţie turistică. În zonă, oamenii sunt primitori, iar în sat sunt şi câteva pensiuni. Preţurile la cazare variază între 60 si 100 de lei pe noapte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se conduce corect o mașină diesel. Turația ideală pentru a proteja motorul și transmisia
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”