Aleea de sub Tâmpa s-a transformat într-o inedită sală de cinematograf, în aer liber. Înarmaţi cu pături şi scaune pliante, iubitorii de film au savurat comediile proiectate pe un ecran special amenajat.
"E vorba de privelişte, e vorba de oamenii care sunt în jur, e interesant", spune un specator.
"E o idee nemaipomenită. Mai ales că ţine şi timpul cu noi", spune alt spectator.
Printre scurtmetrajele prezentate în prima seară s-au numărat producţii precum "Cel mai trist băiat din lume", „Lord" sau „Legenda lui Jean Sucitul".
"Trăim într-o perioadă în care toată lumea vrea totul foarte repede, drept pentru care scurt metrajul este foarte potrivit. Iar atunci când este combinat cu o seară în aer liber, după cum puteţi vedea prinde şi mai bine", spune Yvonne Irimescu, organizator.
Joi seară, braşovenii vor avea parte de o serie de scurt metraje româneşti, precum „Muzica în sânge", regizat de Alexandru Mavrodineanu, sau „Nunta lui Oli", în regia lui Tudor Cristian Jurgiu. Festivalul Internațional de Film Next este organizat de Societatea Culturală NexT, împreună cu Centrul Național al Cinematografiei și Uniunea Cineaștilor din România. Caravana, aflata la a doua" ediţie, a pornit la drum în 8 august, din Piatra Neamţ, și se va opri pe 29 august, la București, unde va avea loc o proiecție specială.
Reporter: Liviu Beju
Operator: Lucian Păculea