Braşovenii au mers la protest alături de alte 80 de persoane, angajate în sistemul sanitar, din alte cinci judeţe din ţară. Membrii sindicatelor din sănătate continuă seria protestelor, începute cu şase zile în urmă. Rând pe rând, cadre medicale şi lideri de sindicate, din toate judeţele ţării, se vor deplasa la Bucureşti pentru a cere Ministerului Sănătăţii salarii mai mari şi dotări mai bune pentru spitale.
"Dacă Guvernul va răspunde corect la ceea ce noi cerem, nu va fi nicio problemă, dacă nu, în octombrie ne întâlnim la un nou miting", afirmă Paul Negoescu, preşedintele Sindicatului Medisan-Sanitas Braşov.