C. Cioacă, condamnat la 15 ani de închisoare

Data publicării:
ARESTARE CIOACA

Cristian Cioacă a fost condamnat ieri de magistraţii Curţii de Apel Piteşti cu câteva minute înainte de ora 17. Nici el, nici avocata nu se aflau în sala de judecată. Câteva minute mai târziu, fostul poliţist a intrat încrezător pe uşa blocului în care locuieşte şi i-a aşteptat pe poliţişti acasă.

Cristian Cioacă a coborât împreună cu poliţiştii, cu un rucsac în mână. S-a arătat încrezător şi convins că va ieşi curând din închisoare.

"Este o înfrângere a actului de justiţie pentru că este o hotărâre greşită, pronunţată împotriva realităţii şi legii. Nu există nicio probă credibilă care să arate că vorbim de moartea unei persoane, nicio probă care să arate că clientul meu a săvârşit fapta. Vom contesta iîn procedurile judiciare această hotărâre. Avem căile extraordinare pe care le vom urma şi contestarea la Curtea Europeană", afirmă Maria Vasii - avocata lui Cristian Cioacă. 

Familia Elodiei Ghinescu nu este nici ea mulţumită de sentinţă.

"Sentinţa a fost prea blândă cu el. Asta este realitatea. Deci cel puţin 25, 30, 50 de ani să-i fi dat să-l înveţe minte să şi pe alţii care fac acest lucru", a spus Emilia Ghinescu - mama Elodiei.

Mama Elodiei spune că va face toate demersurile pentru a-l lua în custodie pe nepotul său, Patrick, fiul Elodiei. Băiatul este acum în grija surorii lui Cristian Cioacă.

Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au schimbat încadrarea juridică în dosar, de la omor din culpă la lovituri cauzatoare de moarte, motiv pentru care pedeapsa primită de Cristian Cioacă este mai mică decât cea de 22 de ani dată de o instanţă inferioară. În plus, el trebuie să plătească despăgubiri de 380 de mii de lei familiei Elodiei Ghinescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri