Disputa din Sala Sporturilor a început echilibrat iar după un al doilea sfert foarte bun braşovencele erau doar la două puncte în spatele covăsnencelor, cu 31 la 33. Mai mult, elevele lui Dan Calancea chiar au preluat conducerea pe tabelă.
Cu un lot mult mai valors, oasptele au preluat controlul jocului şi s-au impus lejer la 20 de puncte diferenţă. Fosta jucătorare din campionatul nord american, Samantha Prahalis a terminat cu 31 de puncte marcate în timp ce din tabăra gazdelor s-a remarcat Dewitt cu 7 puncte şi 14 recuperări şi Kovacevic cu 13 puncte.
Braşovencele ocupă în acest moment locul 8 cu 16 puncte, în Liga Naţională iar în etapa viitoare vor întâlni Nova Vita Târgu Mureş în deplasare. Covăsnencele rămân pe locul 4 în clasament, iar în runda viitoare vor avea parte de un meci de foc cu fosta campioană, CSM Târgovişte.