Elena Mateiaş este una dintre persoanele care beneficiază de ajutor social. Femeia are un fiu cu handicap care are nevoie de îngrijre permanentă. Lunar, doamna Elena primeşte o indemnizaţie 610 lei. Este foarte posibil ca, în luna decembrie, să primească doar jumătate din bani.
"De atâtea ori s-a tăiat şi acum dacă s-ar mai reduce vă daţi seama că ar trebui să reducem şi noi nevoile, să mai reducem din masa de zi cu zi, din cheltuieli", ne spune Elena Mateiaş
În total, în municipiul Braşov, 995 de persoane aflate în plată vor primi salariile reduse.
"Vom acorda aproximativ 60% din valoarea indemnizaţiei lunare. deci nu o să primească, în luna decembrie, 610 lei, vor primi undeva până în 350 lei", declară Mariana Topoliceanu, directorul Direcţiei de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Braşov.
Pentru a asigura plata integrală a salariilor pentru persoanele cu dizabilităţi ar fi nevoie de aproximativ 3 milioane lei. Primăria Braşov a făcut mai multe adrese către Guvern pentru a găsi soluţii.
"Le-am cerut să asigure aceşti bani atât pentru profesori cât şi pentru persoanele respective din categoria persoanelor cu handicap, în luna decembrie, în proporţie de 100%, altfel nu vom avea bani să plătim din surse proprii pentru că noi nu mai avem bani de la bugetul local pentru a asigura aceste resurse", declară George Scripcaru, primarul municipiului Braşov.
Pentru plata salariilor profesorilor ar mai fi nevoie de 1.300.000 de lei.