Mihai Tatu are în fermă peste 1.000 de capete. Este unul din fermierii care poate exporta vaci pe piaţa chineză. Crescătorul şi-a făcut calculele şi ar vinde 100 de juninci. Ofertele cu care au venit chinezii îl tentează mai ales că preţul pe piaţa asiatică este mai bun decât cel din România sau din Europa.
"Pentru asta le creştem, vindem în interior, în exterior, unde este preţul mai bun pentru că preţul este cel care dictează traseul şi trasabilitatea animalelor", spune Mihai Tatu.
Potrivit protocolului încheiat între România şi China fiecare fermier va primi 1.000 euro pe cap de vacă. Mai este puţin până la plecarea primului lot către China, aşa că fermierii trebuie să se pregătească. Animalele nu pot pleca fără a avea paşaportul şi cartea de rasă.
"Bovinele trebuie să fie născute pe teritoriul României şi să fi fost crescute cel puţin 6 luni în ferme autorizate sanitar-veterinar, acele ferme trebuie să fie sub supraveghere sanitar veterinară", a declarat Dorin Enache - director Direcţia Sanitar Veterinară Braşov.
Totodată animalele vor fi testate pentru diagnosticarea a 11 boli prevăzute în protocolul de export.
"Putem efectua de exemplu diagnosticul leucozei enzooticei bovine, rinotraheitei infecţioase bovine, diareei virale. Sunt câteva detrerminări care se pot face doar la laboratorul din Bucureşti. Mă refer la detecţia virusului Schmallenberg care presupune o tehnică mai deosebită şi febra Q", a spus Gheorghe Puchianu - şef laborator DSVSA Braşov.
Animalele care vor merge spre export în China vor fi colectate şi transportate într-o centru special din judeţul Constanţa unde vor rămâne în carantină 40 de zile. După această perioadă vor fi îmbarcate pe vapor şi se vor îndrepta înspre China. Anul acesta vor fi exportate 25.000 de animale.