Au început probele scrise ale bacalaureatului, sesiunea de toamnă

Data publicării:
BAC BETA 260813

Candidaţii au avut la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea subiectelor, iar cei mai mulţi au ieşit zâmbitori din sală. La primul subiect, elevii de la profilul tehnologic şi real, au avut de analizat un text din nuvela "Budulea Taichii" de Ioan Slavici, iar la subiectul al doilea au avut de redactat un text argumentativ despre importanţa comunicării pentru munca în echipă. La al treilea punct, cerinţa a fost caracterizarea relaţiilor dintre două personaje ale unei comedii studiate, sau argumentarea unui text poetic, pentru elevii de la profilul uman. Acesta fost subiectul care i-a surprins pe cei mai mulţi. "Având în vedere că a picat doi ani la rând poezia, mă așteptam să pice Moromeții sau Ion", spune un candidat, la ieşirea din examen.

Majoritatea candidaţilor de astăzi au afirmat că subiectele au fost uşoare, iar cei mai mulţi s-au străduit ca, de această dată, să ia notă de trecere.

La proba scrisă de limba și literatura română s-au înscris peste 1.100 de candidați, dar aproape 200 nu s-au prezentat. Doi elevi au fost prinşi cu telefonul mobil şi au fost eliminaţi din examen, iar un alt candidat a avut un accident de maşină, însă a reuşit să dea probă cu subiectul de rezervă, pe care l-a primit.

Mâine, elevii vor susţine proba scrisă la limba maternă, iar miercuri, proba obligatorie a profilului. Examenul se va termina vineri cu proba la alegere. Rezultatele vor fi afişate pe 2 septembrie, iar notele finale, după contestaţii, vor fi făcute publice abia pe data de 5 septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri