Două femei care lucrau in interiorul unui rezervor de stocare au fost arse de flacăra izbucnita din cauza vaporilor de substanţă inflamabilă pe care o foloseau la întreţinerea recipientului. Imediat, echipajul de prim-ajutor al uzinei a intervenit şI a încercat să stabilizeze victimele, iar un echipaj SMURD şi o Ambulanţă au ajuns la faţa locului. În cazul uneia dintre femei a fost necesar ca medicii să-i inducă starea de comă.
"Este vorba despre două paciente de sex feminin, în jur de 50-60 de ani, cu arsuri din flacără, în jur de 20-30% din suprafaţa corpului", a precizat Cristina Vecerdi - director UPU Braşov
Ulterior victimele au fost transportate cu un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor la Spitalul de Arşi din Bucureşti.
"Acest incident a fost stabilizat rapid, a fost o deflagraţie, o flacără spontană, care nu a cauzat probleme de mediu şi nici activitatea fabricii", declară Marian Rasaliu - director Uzina "R" Feldioara.
Femeile nu erau angajate ale uzinei, ci ale unor societăţi din Bucureşti specializate în lucrări de întreţinere. Inspectoratul Teritorial de Muncă a început o anchetă la locul accidentului.
Uzina "R" a fost construită în anii '70 pentru prelucrarea minereului de uraniu necesar centralei nucleare de la Cernavodă, iar în prezent are aproape 600 de angajaţi şi se află într-un proces de extindere şi modernizare.