Până vor găsi o soluţie, primii care vor beneficia de un loc la creşă, vor fi cei care au depuse cererile din timp. Printre cei care au depus solicitarea de înscriere din timp este şi Gabriela Florea. Ea a facut cererea încă din iulie 2012 însă Teo, fetiţa ei de 2 ani, va putea merge la creşă doar din 1 septembrie.
Startul oficial al înscrierilor, pentru anul şcolar 2013-2014, a început la 1 iulie. În total sunt disponibile 540 de locuri şi deja s-au strâns 775 de solicitări.
La creşele de stat, tariful pentru un copil este de 8 lei pe zi, cu două mese incluse. Primaria Braşov speră să deschidă, până la toamnă, încă o creşă pe strada Carierei, care vor totaliza 150 de locuri. Aici lucrările de amenajare sunt gata în proproţie de 90%. Totuşi, vor fi copiii care nu vor avea un loc în creşă. O soluţie ar fi ca, în cadrul grădiniţelor, să se facă grupe de antepreşcolari unde să meargă copiii cu vârste între 2 şi 3 ani.