Examenul a început la ora 9:00 și a durat două ore. Imediat după examen, elevii s-au strâns în curtea şcolii şi au vorbit despre subiectele pe care le-au primit. În prima parte elevii au primit un fragment din basmul "Lupul năzdrăvan şi Făt-Frumos" pe baza căruia au avut de rezolvat cinci cerinţe. Apoi, pe baza aceluiaşi text, elevii au avut de redactat o compunere. Subiectul al doilea a constat în verificarea cunoştinţelor gramaticale pe un text la prima vedere, iar a doua compunere a avut ca temă prezentarea unei întâmplări petrecute într-o zi de sărbătoare.
"Subiectele au fost uşoare faţă de sesiunea specială şi consider că toată lumea trebuia să se descurce", a spus un elev.
"Gramatica de la subiectul 2 a fost puţin mai complicată, cu nuanţe, în rest a fost ok", a spus alt elev.
"Ca orice elev am emoţii şi te aşteptai să pice orice şi trebuia să înveţi totul şi să fii pregătit şi stăpân pe sine", a spus alt elev.
La nivelul judeţului Braşov au fost organizate 98 de centre de examinare şi 6 centre de evaluare, pentru cei 3.711 candidaţi înscrişi. Anul acesta, cei care susţin probele din cadrul Evaluării Naționale sunt supravegheaţi atât video cât şi audio.
La proba de astăzi au fost 97 absenţi şi niciun eliminat. Evaluarea continuă mâine cu proba la limba maternă, iar miercuri elevii vor susține ultimul test, cel la matematică. Rezultatele parţiale vor fi afişate vineri, iar cele finale, săptămâna viitoare. Media de la Evaluarea Naţională are o pondere de 75% în media de intrare la liceu.