Aproape 200 de oameni s-au adunat la troiţa din Braşov dedicat momentului '87. Mare parte din cei prezenţi au trăit momentele revoltei muncitoreşti din 15 Noiembrie.
"Eram chiar aici, în bloc, în faţă şi am rămas foarte impresionată când am auzit pe strada principală venind muncitorii şi mi-a rămas întipărit pentru toată viaţa. Am 72 de ani şi încă trăiesc momentul acela cu foarte multă emoţie", spune o participantă la revoltă.
Corina Chiriac lucra pe macara în noaptea de 14 spre 15 noiembrie când vocile colegilor, sătui de frig, foame şi batjocuri, au strigat-o să li se alăture. Nu ştia ce avea să urmeze.
"A sunat şi, bineînţeles că soţul a ieşit la uşă, Zice, vă luaţi buletinul şi ne însoţoţi la miliţie. Era un inginer, Florescu, care striga în gura mare: aţi venit din toate colţurile ţării, uzina v-a făcut oameni şi aţi dat cu piciorul în mama voastră!", îşi aminteşte Corina Chiriac.
În 22 decembrie, trei studenţi de la Silvicultură au făcut pancarte pe care au scris "Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară!" şi s-au solidarizat astfel cu mişcarea lucratorilor.
"Noi am fost exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată, timp de doi ani am lucrat ca muncitori necalificaţi", spune Lucian Silaghi - fost student în Braşov.
Momentul a fost un prilej ca oamenii să îşi amintească de evenimentele nefericite care au zguduit lumea în ultimele săptămâni.
"Ne-am comemorat morţii, comemorăm iarăşi evenimentele triste care se întâmplă şi la Bucureşti şi la Paris, este un moment trist", spune Marius Boeriu - preşedintele Asociaţiei 15 Noiembrie 1987.
Reporter: Sorina Secelean / Operator: Zoli Munteanu-Racz