De la Timișoara, spre Cartea Recordurilor

Data actualizării: Data publicării:
masina cartea rec

De la Timișoara se pleacă pe un traseu ce se vrea apoi în Cartea Recordurilor: 24.000 de kilometri făcuți cu o mașină electrică. Pe drumurile din România, se va parcurge această distanță în următoarele două luni și jumătate. La volan se va afla un neamț, stabilit în România, care a plecat în aventura vieții lui. A numit-o Electric Tour. Proiectul mai are un scop: identificarea zonelor din România care nu au acces la energie electrică.

Christian Gernermann se va afla la volanul mașinii electrice. Este din Germania, iar de un an s-a stabilit în România. Lucrează ca agent de vânzări, iar până acum a folosit un astfel de vehicul doar în interes de serviciu. A pornit într-o aventură, la capătul căreia și-a propus să-l aștepte certificarea Guinness World Records.

Christian Gernermann: „Acesta este primul tur pe care îl fac. Am mai făcut unele teste cu mașini electrice, diferite modele, dar aceasta este o provocare. Primul tur într-o țară unde nu cunosc limba, înțeleg puțin, dar este primul tur pe care îl fac cu o mașină electrică. Cartea Recordurilor este un vis devenit realitate.”

O companie românească ce asigură infrastructura pentru producerea de energie din surse alternative îl susține în demersul său. Organizatorii iau în calcul și faptul că cei 24.000 de kilometri nu se vor desfășura în condiții meteo mereu bune. Însă tocmai asta poate fi o provocare. Atât pentru șofer cât și pentru vehicul.

Armand Doru Domuța, managerul companiei: „Christian va conduce aproximativ două luni și jumătate, o medie de aproximativ 400 km pe zi. Iar având în vedere condițiile grele de iarnă, credem că este o provocare destul de mare.”

În cele două luni și jumătate, Christian va face peste 3.000 de opriri în diferite localități din România.

Armand Doru Domuța, managerul companiei: „Unul dintre obiectivele acestui proiect este să atragem atenția și asupra faptului că în România există peste 10.000 de gospodării care nu au acces la electricitate. Deci vorbim de câteva sute de mii de oameni. Prin parcurgerea unui tur complet în România „Electric Tour" va conecta peste 3000 de localități, dintre care multe vor fi localități izolate care nu au acces la electricitate, descoperind în acest fel care sunt acele localități”

La 50.000 de euro se ridică investiția în acest proiect. La finalul Electric Tour reprezentanții companiei care l-au finanțat vor chema și un reprezentant al Cărții Recordurilor care să ateste sau nu reușita lui Christian. Actualul record este de aproximativ 20 de mii de kilometric parcurși cu un vehicul electric.

reporter: Alina Damian/operator: Adrian Ionescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
sgbhsgbhgr
Alegeri prezidențiale 2024. Mesajul emoționant al unei românce din Noua Zeelandă: „M-aș întoarce cu mare drag...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Angelina Jolie, după ce a luat prima lecție de operă pentru filmul "Maria": "Am tras aer în piept și am...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...