Consiliul Județean Hunedoara vrea să desclasifice mai multe drumuri

Data publicării:
hunedoara

Decât să le întreținem, mai bine le scoatem din administrare. Asta par să fi gândit consilierii județeni atunci când au luat în calcul posibilitatea de a declasifica mai multe porțiuni de drum de la categoria drum județean la forestier. 30 de km din județul Hunedoara sunt vizați de această modificare, pentru care se strâng acum toate avizele necesare. Conducerea administrației județene recunoaște că vrea astfel că reducă numărul de km de drumuri județene la un nivel rezonabil, ca sa poata investi în ele.

Această măsură vizează patru drumuri. Cel mai lung drum dintre ele are 18 km și leagă localitatea Totești de Ocolul Silvic Retezat. Alte două drumuri ce vor deveni forestiere au 6 km, între Câmpu Lui Neag și Ocolul Silvic Lupeni, respectiv 5 km, de la Ohaba de Sub Piatră până la Ocolul Silvic Pui. Cel mai circulat se află în zona Hațeg și leagă DN66 de rezervația de zimbri Slivuț.

Lung de peste 3 km, drumul a fost asfaltat în urmă cu mai bine de 5 ani de Consiliul Județean. Apoi, lucrările nu au mai fost întreținute nici de administrația județeană și nici de Romsilva, iar în timp acest drum s-a umplut de gropi și de denivelări.

Reprezentanții consiliului județean spun că totul a pornit de la inventarul făcut la începutul acestui an, în urma căruia s-a constatat că multe drumuri județene nu merită acest statut și nici investitții pentru lucrări de reparații.

„Multe dintre drumuri, sau o mare parte din kilometri aceștia, nu corespund criteriilor tehnice de încadrare ca drumuri județene. Practic, se dorește să se facă o ordine din punct de vedere tehnic și funcțional, vrem să reducem numărul de kilometri de drumuri la un număr rezonabil, pentru a putea fi întreținute corect”, declară Melania Iscru, purtător de cuvânt CJ Hunedoara.

La rândul lor, silvicultorii spun că oricum drumurile în cauză nu au fost scoase niciodată din patrimoniul lor, ci doar clasate ca drumuri județene, printr-o hotărâre de guvern de la începutul anilor 2000.

„Acum, tot printr-o hotărâre de guvern, la propunerea Consiliului Județean, vor fi declasificate. Ele de fapt rămân în patrimoniul nostru și au fost în patrimoniul nostru, ele nefiind predate nici unei alte structuri”, spune Radu Crișan, director Romsilva Hunedoara.

Cu peste 1300 de km, Hunedoara ocupă primul loc la nivel național în ceea ce privește rețeaua de drumuri județene.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri