Competiția tinerilor cu deficiențe

Data publicării:
deficiente

Socializează, se exprimă, își depășesc limitele, își testează puterile și învață să savureze victoriile. Acestea sunt doar câteva dintre avantajele unei competiții organizate pentru persoanele cu deficiențe. Asta s-a întâmplat și în cazul unui concurs de înot destinat tinerilor cu sindrom Down sau cu alte dizabilități. Organizat la bazinul din Hunedoara, concursul a adunat 150 de tineri din întreaga țară.

Emoțiile competiției le-au resimțit nu doar concurenții, ci și prietenii, rudele şi antrenorii lor. Faptul că un tânăr cu dizabilități își poate demonstra talentul practicând un sport nu poate decât să îi îmbunătățească starea fizică și mentală, sunt de părere specialiștii.

”În România copiii sunt un pic marginalizați, copiii cu probleme, aici se întâlnesc, fac lucrurile care le plac, și e o oportunitate pentru socializare și pentru tot ce e frumos pentru ei”, a declarat Marius Pârjol, antrenor.

La concursul organizat la Hunedoara au participat 150 de tineri din 8 județe. Unii dintre ei sunt la prima încercare, alții sunt deja veterani ai competiției.

Special Olympics este un concurs organizat de fundația înființată chiar de mama unui copil cu sindrom Down.

”Eu am învățat de la fiul meu, care are sindrom Down, că viața înseamnă o multitudine de activități și am încercat cu el activități cognitive, ceea ce se cheamă terapie, și am văzut că îi place înotul, a fost campion, chiar și internațional”, a spus Mariana Niță, organizator.

Tinerii care câștigă astfel de concursuri se pot înscrie apoi la competiții europene sau chiar internaționale dedicate exclusiv persoanelor cu dizabilități.

reporter: Andrada Velciov/ operator: Tiberiu Mariș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri