Colete primite cu întârziere

Data publicării:
colete

Dacă aveți de primit un colet din afara Uniunii Europene prin Poștă, înarmați-vă cu multă răbdare. Așteptarea poate dura chiar şi o lună. De vină nu sunt expeditorii, aşa cum ne-am aşteptat, ci sistemul românesc de poştă. O recunoaște chiar directorul general, care promite să rezolve problema.

La primele ore ale dimineții, zeci de timișoreni stăteau la coadă la oficiul vamal de poştă ca să îşi ridice coletele.

Surprins de situație, directorul general al Poştei Române primite că situația va avea în curând o rezolvare.

”Ce să vă spun, m-ați luat prin surprindere și chiar sunt într-o discuție cu directorii companiei  sunt ceva probleme cu sistemul, încercăm să remediem pe parcurs, avem după cum știți tehnica de calcul învechită. Încercăm să ținem pasul pe cat putem astfel încât să eliminam orice fel de disfuncționalitate, dar o să îi rog pe colegii mei în special  pentru Cluj, să verifice dacă într -adevăr sunt așa mari întârzieri și care sunt cauzele exacte”, a declarat Elena Petraşcu, director general Poşta Română.

La Timișoara, este deschis un singur oficiu vamal de poştă. Cei care vin să îşi ridice coletele, venite oricum cu întârziere, mai au de așteptat zeci de minute și la cozile formate în faţa ghișeului.

reporter: Laura Vieru/ operator: Dan Petcu

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri