Râşnovul se pregăteşte de un nou eveniment important în lumea săriturilor cu schiurile. În perioada 25-27 ianuarie, pe baza de pe Valea Cărbunării, vor avea loc două etape din Cupa Mondială feminină la sărituri cu schiurile.
Weekendul de competiţie va începe pe 25 ianuarie cu un concurs de calificare, pentru ca cele două competiții să se desfășoare pe 26 și 27 ianuarie, de la ora 13.30. Este pentru a cincea oară când la Râşnov se organizează etape de Cupă Mondială.
În acest moment în clasamentul general conduce nemțoaica Katharina Althaus, cu 530 puncte, urmată pe podium de norvegianca Maren Lundby, 438 punte și de conaționala sa Juliane Seyfarth, 356 puncte.
Reprezentanta României în Cupa Mondială, Dana Haralambie ocupă poziția a 32-a cu doar 25 puncte acumulate. La competiţia de la Râşnov va mai participa şi Diana Trâmbiţaş, însă doar în concursul de dumincă, ea participând până atunci la Campionatele Mondiale de Juniori. Premiile puse la bătaie de organizatori pentru acestă editie sunt de 60.000 de lei.