Banii din bilete, către jucători

Data publicării:
bani bilete
Steaua continuă să umple stadioanele când joacă în deplasare, deşi asistenţa la meciurile disputate pe teren propriu este dezamăgitoare. La partida ACS Poli - Steaua au asistat nu mai puţin de 12.500 de spectatori, un record pentru bănăţeni în acest sezon. Clubul alb-violet a încasat astfel aproximativ 50.000 de euro, bani care se vor duce către jucători, în condiţiile în care situaţia financiară nu este una pozitivă.

„Acesta este un lucru bun, au venit oameni, au plătit bilete – așteptăm să ne intre banii săptămâna viitoare și cred că prin evoluția, oarecum entuziasmantă pe care am avut-o astăzi împotriva Stelei, lumea să înceapă să vină într-un număr din ce în ce mai mare la stadion”, a spus Cătălin Doman.

„Mi-aș dori să joc în fiecare zi cu Steaua, din punctul ăsta de vedere. Ținând cont că media noastră de suporteri acasă e foarte redusă, când joci cu Steaua, Dinamo, echipele mari ale campionatului, este și normal ca publicul să fie mult mai numeros. Și în același timp, la bugetul clubului intră niște bani care pentru noi fotbaliștii contează foarte mult”, admite și Marius Croitoru, căpitanul celor de la ACS Poli.

Duelul cu Steaua de duminică a strâns de patru ori mai mulți fani în tribune decât media obișnuită. Este al doilea meci ca asistenţă din acest sezon, după Steaua - Dinamo, care a strâns aproximativ 27.000 de suporteri. Conform site-ului Ligii I, ACS Poli ocupă locul 4 în topul numărului de spectatori din tribune, cu o medie de 3.300 de fani. Următorul joc al alb-violeților pe teren propriu este duminică, de la ora 18:00, împotriva celor de la ASA Târgu Mureș.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri