ACS Poli are, în continuare, probleme de efectiv. Bănățenii nu vor conta pe șase jucători de bază în deplasarea de la Iași, de vineri, din etapa cu numărul 11 a Ligii I. Lista indisponibililor a crescut după jocul cu ASA, dar și după antrenamentele din această săptămână, când Alexandru Popovici, marcator în ultima deplasare a bănățenilor, s-a reaccidentat și va sta pe margine alături de Poparadu, Scutaru, Vădrariu, Pedro Henrique și Croitoru - suspendat. Chiar și așa, Popa speră ca echipa sa să se întoarcă cu puncte de la Iași.„Ne agățăm de orice punct, am vrea să îl luăm orinde am fi. Cred că echipa va juca nu pentru mine, ci pentru ea, mai bine ca altădată”, susține Ionuț Popa, antrenorul timișorenilor.
Titular și probabil căpitan va fi Andrei Artean, care a bifat toate cele 900 de minute ca titular în acest sezon de Liga 1, timp în care a și marcat de două ori, din penalty.
„Suntem conștienți că ne va aștepta un meci foarte greu, din care trebuie să scoatem neapărat puncte pentru că, vedeți, etapele trec și noi tot la minus suntem. Ne dorim să venim cu punct sau puncte de la Iași, chiar dacă va fi un meci foarte dificil”, admite Andrei Artean, mijlocașul lui ACS Poli.
Duelul cu Poli Iași este programat pentru vineri, de la ora 18 și va putea fi urmărit, în direct, la Digisport 1.