Am asistat fără să vreau la montajul manelei pentru PSD

Înainte să fiu jurnalist în Italia, am fost student la Petroșani. Mă leagă mai multe lucruri de orașul ăsta decât de București, chiar dacă în capitală am locuit 12 ani. Asta face ca cel puțin o dată pe an să trec prin Valea Jiului, pe la prieteni. De data asta am prins o vizită de două zile chiar în timpul unei campanii electorale mai intensă ca niciodată. Când am decolat din Milano credeam că cel mai mare șoc al zilei este drumul de la Timișoara la Petroșani cu trenul, care durează 17 ore. Ei bine, ce a urmat în Petroșani mi-a marcat mini-vacanța și m-a șocat și mai tare.

Am ajuns în orașul lui Guță vineri. Acolo, cântărețul este o persoană ca oricare alta. Mai des este oprit pentru poze într-un oraș ca București, pentru că dincolo de Carpați toată lumea știe că palatul de la ieșirea de pe defileu este al său, i se știu afacerile, nevestele, neamurile, copiii. Nu prea mai tresare nimeni prin piată când vine Guță să-și ia castraveți și brânză de momârlan. Minerii ieșiți la pensie își aduc bine aminte de începutul carierei lui Guță: unii spun că manelistul era atât de sărac încât trăia din mila lor și obișnuia să le cânte melodii de jale la șuturile din Livezeni, Petrila sau Lonea în zilele de salariu. Alții spun că sunt doar povești. Cert este că Gută a ajuns un fenomen, ne place sau nu, dovadă este faptul că astăzi toată lumea vorbește despre el. Este o ființă care a surprins prin noutatea asta și, după aprecierile unora (nr. Codrin Ștefănescu dixit), prin calități.

Nu sunt o persoană atât de importantă încât să am în anturaj oameni precum Guță, dar am prieteni care colaborează ocazional cu manelistul. Orașul e mic, toată lumea se știe cu toată lumea. Unii pentru că se pricep să cânte la saxofon sau vioară, alții pentru că știu să facă poze, să filmeze, să cânte sau să prezinte evenimente. Fix așa, cel mai mare fan Pink Floyd pe care îl cunosc, a ajuns să-l filmeze pe Guță fredonând "Victorie PSD!".

- "E sigur ceva de dragoste, de jale. Termin repede." mi-a zis atunci când l-am lăsat în curtea lui Guță.

N-ar fi nici prima, nici singura colaborare de genul ăsta. Când ești profesionist, îți faci treaba cât poți de bine indiferent de situație. La fel ca în fotbal, muzică, aș îndrăzni să spun și jurnalism. La urma urmei, Guță n-ar fi tocmai un client de refuzat.

După trei ore de filmări am fost să-l culegem. Pentru că mi-e destul de greu să ilustrez prin cuvinte situația, vă sugerez să vă gândiți la alpaca lui Godină după o zi ploioasă. Între el și Pablo erau puține diferențe atunci când a apăsat play și a început să sune melodia care a făcut înconjorul internetului în 48 de ore:

"Marțienii de-ar veni,
Și tot nu ne pot opri.
Noi suntem așii puterii
Și noi vrem binele țării."

Nu mai este niciun secret acum, după ce managerul lui Guță a comentat situația în "Adevărul": "Trebuie să înţelegeţi că Nicolae Guţă este un artist care cântă pentru toată lumea, din asta trăieşte, din asta îşi întreţine familia, atâta tot. Nu obligă pe nimeni să voteze cu cineva, el cântă pentru toată lumea. Nu a făcut-o din proprie iniţiativă, au fost nişte discuţii cu un prieten, care e simpatizant PSD, dar nu e membru PSD. Nu a venit niciodată PSD la el să-i facă melodie. Guţă nu ţine partea niciunui partid, nu are nicio legătură cu vreun partid, e un artist care cântă pentru toată lumea. Nicolae Guţă e un simplu lăutar, nu cred că e o problemă că a făcut această melodie, dar fiecare are dreptul la o părere."

Un simpatizant PSD le-a plătit melodia și clipul, apoi a dat indicații pentru montaj. Guță a făcut ce știe, a cântat. E treaba lui câți bani a luat ca s-o cânte. O vorbă din popor zice că nu e prost cine cere. Și dacă tot am ajuns, las aici și punctul meu de vedere: cred că între un concert dintr-o piață, pe o scenă care promovează același partid în București sau alt oraș mare, al cuiva care nu cântă manele, sau între o televiziune unde se întâmplă același lucru sub altă formă și piesa lui Gută nu este absolut nicio diferență. Mereu au fost lucruri care ne-au plăcut mai mult sau mai puțin în societatea românească, asta nu înseamnă că ele se vor dizolva brusc dacă dispare PSD sau alt partid, lider sau idee care acum ne deranjează.

Cred că am fost singurul care a simțit potențialul melodiei, asta după ce am ascultat-o fără să vreau o jumătate de noapte. Cam cât a durat montajul și comunicarea cu clientul.

Îmi pare rău să vă dezamăgesc dar Rusia nu a avut nicio legătură cu montajul clipului. Mai mult ca sigur eram în fereastre la Digi24 în primele două minute dacă cineva din anturajul lui Putin l-ar fi sunat pe prietenul meu din Petroșani să facă un video pentru Dragnea. Atâtea conspirații degeaba. La un buget mic cu mari indicații, cele mai eficiente surse de imagini sunt YouTube și site-urile stock. Așa au apărut avioanele rusești și urnele de vot. O coincidență nefericită.

În cazul lui Guță, indicațiile erau precise: "Miting București, Dragnea, simpatizanți PSD, Neversea, Dragnea cu țărani, munți, fier bătut, uzine, câmpii, copii, Dragnea cu simpatizanții PSD, miting, bani, Dragnea pe scenă, Dragnea lângă scenă, Dragnea vorbind la microfon, Dragnea în spatele scenei, bani". V-ați prins despre ce vorbim. S-au cerut cam toate elementele din melodie, mai puțin marțienii.

Cârcotașul din mine tinde să creadă că cel care a montat știa deja că imaginile sunt protejate, ba chiar sunt sigur că i-a sugerat omului să se mai gândească. Dar cum ai putea să-i explici cuiva ce înseamnă "copyright" când acel cineva nu știe să dea play la un video pe whatsapp? Exact. Încercați voi.

A ieșit fix ce s-a văzut, un manea sacadată care a contrariat România: ca și cum până vineri seară cântăreții de manele, exact cum spunea și Lucian Mîndruță, au cântat operă pentru Casa Regală a Spaniei. Zău.

Am urmărit toate reacțiile de pe social în ultimele ore și m-am convins, iar, că suntem fix ce suntem: născuți și crescuți în duhoarea ultimelor decenii, capodopere ciobite ale unui cizmar. Plini de ură și îngropați de conspirații, cu foarte puțină spre deloc inițiativă constructivă. Mulți ar fi fost în stare să pună mâna pe vreo armă și să-l caute pe Guță prin Petroșani.

Duhoarea asta de cizmă am învățat să o tolerăm și să o acceptăm uneori, oricât de rău ar puți.

Dar, cumva, impasul ăsta tot se va rupe și roțile se vor mișca din nou. Nu știți cum? Ieșiți la vot. Pentru că să nu știi cum sau ce să faci e uneori mai bine decât să nu faci nimic. Pentru că am văzut unde se ajunge când cei care nu fac nimic sunt conduși de cei care nu știu ce fac.

ps. Clipul era coordonat la început, dar pentru că o trompetă se auzea prea tare, au modificat ceva pe audio și nu s-a mai pliat cu montajul.