Odată ce PSD însuși a renunțat să mai tărăgăneze lucrurile, a devenit cât se poate de clar că partidele pornesc de la premisa că alegerile parlamentare vor avea loc la data la care sunt programate, pe 6 decembrie.
Ar fi de discutat, dar nu mai mult de cinci minute, dacă vreuna dintre formațiuni chiar și-a dorit amânarea scrutinului.
E aproape irelevant, acum, dacă un reprezentant al PSD din conducerea Parlamentului a fost sau nu "cumpărat" de liberali, astfel încât proiectul care spune că senatorii și deputații sunt cei care stabilesc data alegerilor să fie lăsat pentru (mult) mai târziu.
Ca de obicei, însă, tărăboiul din prim-plan ascunde o problemă de fond - faptul că un parlamentar poate fi cumpărat.
În plan secund va fi trasă (este deja) și discuția despre riscurile de infectare cu coronavirus pe care le-ar presupune prezența la urne. Trăim, totuși, în țara în care Direcțiile de Sănătate Publică nu-și permit să facă toate anchetele epidemiologice de care ar fi nevoie, iar focarele cele mai mari sunt de găsit în spitale, centre de îngrijire și instituții. Nu cred c-a stat cineva să strângă - și să mai și analizeze! - date certe despre efectele participării la alegerile locale asupra ratelor de contaminare.
Și, cu riscul de-a strica puțin celebrele "punctaje de partid" (listele de teme pe care purtătorii de mesaj le abordează public), rezultatele parlamentarelor, plus/minus câteva procente, sunt ca și știute de pe acum. N-a făcut un secret din asta nici măcar președintele Iohannis, care - de când și-a preluat al doilea mandat - insistă cu aproape oricare ocazie că actualul Parlament n-ar mai reprezenta voința populară și că rostul scrutinului din decembrie este să permită formarea unei alte majorități.
Vechi cunoștințe (și un viitor partener)
PSD și PNL sunt, deci, actorii principali ai acestei piese vechi (și destul de adesea cu accente bulevardiere) - grăbiți să proclame o victorie istorică în noaptea localelor din septembrie, liberalii au observat însă, după ce lucrurile s-au mai calmat, că PSD n-a stat deloc rău la nivel național în ceea ce privește votul politic.
Ambele formațiuni știu însă că partidul domnului Orban va fi cel chemat să formeze viitorul Guvern chiar dacă, la limită și după numărarea atentă a voturilor, ar ieși pe locul al doilea - șansele date de Klaus Iohannis PSD-ului s-au epuizat.
La o privire mai atentă, însă, PSD și PNL continuă să aibă mai multe lucruri în comun decât s-ar crede: dacă scoatem Clujul și Constanța din discuție, ambele au performat în septembrie mai ales în orașele mici și la țară, acolo unde cel care distribuie resursele e un mic Dumnezeu. În Iași, realegerea domnului Chirica e exemplul cel mai evident de transfer lin al loialității politice. Greu de crezut că se vor produce schimbări semnificative până în decembrie.
Iar micile operațiuni de cosmetizare a listelor PSD (doctorii Rafila și Cercel în poziții eligibile) sau iureșul în miniatură (iureșelul?) provocat de felul în care s-au stabilit listele liberalilor din Mureș are foarte puțin de-a face cu articularea vreunor viziuni largi asupra viitorilor patru ani - momentan, mijloacele de convingere cele mai eficiente rămân tot accesul la decizia guvernamentală și celebrul PNDL, Programul Național de Dezvoltare Locală atât de drag lui Liviu Dragnea
Cei de la USR-PLUS dau și cu această ocazie un test important - încă marcați de durerile creșterii și de constantele încăierări interne, au de demonstrat în primul rând că își pot mobiliza electoratul din marile orașe unde au reușit să producă surprize la locale (Brașov și Timișoara) și mizează - foarte probabil - pe o prezență bună în București, dar nu e foarte sigur de ceea ce se va întâmpla în restul țării. Sondajele sunt una, iar ele măsoară în primul rând intenția de vot, comunicatele seci ale Biroului Electoral Central de după ce alegerile se vor fi terminat sunt cu totul altceva.
Mai rămân Pro România, UDMR și PMP (acesta din urmă, cam la limită - să ne așteptăm la o nouă candidatură-locomotivă a aceluiași Traian Băsescu?). Așadar, cam aceleași figuri de până acum, și o ramă parlamentară nu cu mult diferită față de cea din prezent.
Ce lipsește?
Lipsește - în grade diferite, dar tot dureroase - o propunere integratoare, un plan pe termen lung dincolo de lozincile sau de enervările momentului, a căror găunoșenie e atât de puternic pusă în evidență de criza sanitară provocată de coronavirus.
Că e vorba de protejarea clientelei locale din instituții, agenții și Direcții, de etern promisele și niciodată încasatele fonduri europene sau de figura antreprenorului ca model de succes pentru orice, lipsește din toate demersurile de încălzire un adevăr crâncen - subminarea timp de trei decenii, din nepricepere, ticăloșie sau din elan prost direcționat a noțiunii de serviciu public în interesul tuturor cetățenilor, nu doar al celor care-și permit să aibă drepturi.
În ciuda unor progrese imposibil de negat, adică, România lui 2020 e cam ca sistemul ei sanitar: obosită lemn și pe cale să nu mai facă față.
N-ar fi deloc surprinzător, cred, să constatăm că și de această dată mai bine de jumătate dintre oamenii cu drept de vot vor fi preferat să stea acasă: până la urmă, au alte treburi - mult mai serioase - pe cap. Să supraviețuiască, în primul rând. După ce-au încercat în multiple rânduri, cu același tip de rezultate, oamenii aceștia sunt perfect îndreptățiți să constate că nu poți să procedezi mereu la fel și să speri să iasă diferit: "Vin alegerile. Și ce dacă"?
