Mai întâi, prezența la urne: mai puțin de 33% din populația cu drept de vot, ceea ce înseamnă că partidul desemnat deja să formeze majoritatea parlamentară e validat electoral de un sfert dintr-o treime: altfel spus, în ciuda declarațiilor publice mai vioaie din ultima vreme, a fost aspru sancționat și e fragil în relația cu celelalte formațiuni.
Dintre multele explicații posibile, cea mai simplă și mai plicticoasă s-ar putea dovedi și cea adevărată: atât timp cât ești chemat să votezi și ești și anunțat dinainte care va fi rezultatul, de ce te-ai mai duce?
Ni s-au promis, în lunea de după alegerile parlamentare, analize, meditație și un strop de penitență - ni s-au servit (încă) un pic de militărie și un mic iureș din care-a răsărit același nume ca în martie: Florin Câțu. Vorba franțuzului, „plus ça change, plus c'est la même chose” - s-au tot schimbat lucrurile până când au rămas la fel.
În aceeași cheie ar fi de citit intrarea AUR în Parlamentul României: discursul suveranist-euroțâfnos (căci euroscepticismul e altceva) era de găsit de multicel nu numai la recent-respinsul PMP, ci și la case mult mai mari. Aș aminti, în treacăt, că liberalii înșiși semnaseră un protocol cu așa-zisa Coaliție pentru Familie încă din noiembrie 2016, în buza alegerilor câștigate atunci, la scor, de PSD. Cei care-au încurajat, interesat sau din convingere, astfel de tendințe trebuie acum să le suporte consecințele.
Moștenitorii acestui curent politic propun acum, între altele, o Românie după modelul Poloniei: nu, nu una catolică, ferit-a Sfântul!, ci una în care milioane de femei se văd nevoite să protesteze în stradă din cauza unei legi a avortului care aduce amine - la noi - de politicile ceaușiste de „încurajare a natalității”.
Drept urmare, formațiunile mari (atât de mari cât le permite o prezență la urne de mai puțin de o treime) se vor vedea cât de curând puse în fața unor teste veritabile de europenism și apetență la valorile democrației liberale: nu va mai merge prea mult duplicitatea de tip Morawiecki/Orban, cu fundul pe banii europeni și cu sufletul în Raiul nostru.
Partea bună?
Spuneam, chiar înaintea scrutinului de pe 6 decembrie, că varianta cel mai puțin dăunătoare, în momentul de față, părea cea a unui Parlament în care majoritatea să fie silită, mai mult de nevoie decât de voie, să negocieze vârtos, să acționeze prudent și să stea puțintel cu teama că va trebui să dea socoteală.
Din punctul ăsta de vedere, faptul că AUR se poate constitui într-o amenințare palpabilă - și care nu va irosi prea multe ocazii de a se face auzită și de a-și amplifica mesajele - aproape că e unul sanitar.
Excesul de libertarianism, credința oarbă că piața le rezolvă ea pe toate (de-aia o arăta România cum arată după 30 de ani?) și, de aproape un an încoace, spaimele alimentate de epidemia de coronavirus pun serios sub întrebare contractul social pe care România îl oferă cetățenilor săi. Tuturor cetățenilor săi.
Îngrijorările provocate de viitorul incert, adică, se manifestă mult mai acut în microbuzul hodorogit în care un părinte de la țară (încă) angajat la hypermarket își duce naveta decât în clădirile „office” din Pipera.
Una e să faci cercetare la Oxford, cu totul altceva e să fi fost nevoit să pleci de-acasă ca să îngrijești persoane în vârstă dintr-un azil britanic: iar statul român e constituțional obligat să-i reprezinte și să îi protejeze pe toți acești oameni.
Se poate?
Primele semne nu sînt foarte încurajatoare - după ce-a făcut un strop de ordine prin Palatul Victoria, Nicolae Ciucă a devenit rapid, în mai puțin de o zi, din preferat la ungerea în funcția de premier plin un senator PNL de Dolj intrat prea de curând în partid ca să poată fi acceptat.
Va fi foarte interesant de observat, în cazul în care Florin Câțu nu se retrage iarăși cu câteva minute înaintea votului din Parlament, dacă actualul ministru de finanțe o fi fost desemnat în postul de, să mă ierte sufletele mai sensibile, „Dăncil al lui Ludovic Orban”. Dacă am învățat ceva în deceniile din urmă, am învățat că postul de la Palatul Victoria îi oferă persoanei care-l ocupă o reală și considerabilă influență în partidul din care face parte, indiferent dacă-l conduce sau nu în mod oficial.
Și, firește, mai sînt de luat în considerare variabilele USRPLUS și UDMR, fiecare cu propriile interese și metehne.
2021 va porni în mare măsură așa cum s-a târât 2020: cu un buget chinuit și pe fundalul unei neîncrederi de dimensiuni teribile între reprezentanți și cei pe care se presupune că-i reprezintă. Epidemia, campania de vaccinare și protestele „anti-botniță” care, de-acum înainte, vor avea și voce parlamentară vor constitui primele încercări ale anului care vine. În funcție de el, vom ști dacă în 2024 ne așteaptă sau nu un viitor de AUR.
