Cu fiecare zi care trece din acest coșmar numit pandemia de COVID - 19, este tot mai evident că sistemul sanitar din România nu poate face față singur unei crize sanitare de amploare fără un sprijin puternic din partea Uniunii Europene. Această evidență se tot repetă de câțiva ani. Știm asta de la tragedia de la Colectiv, o știm de când românii nu mai găsesc medicamente esențiale în țară sau de când amenințarea infectărilor cu bacterii nosocomiale aduce o angoasă oricui se vede nevoit să se interneze în spital.
Uniunea Europeană nu mai poate sta deoparte atunci când e vorba de sănătatea cetățenilor săi. În acest moment, fiecare stat membru e responsabil de propriul sistem sanitar. Însă, într-o Uniune tot mai integrată, într-o Uniune unde putem călători și munci oriunde, faptul că există inegalități majore între sistemele sanitare este o problemă care nu mai poate fi ignorată. Pandemia a demonstrat că fără o cooperare puternică între Statele Membre și fără ajutorul UE, fiecare cetățean european este mai vulnerabil, fie el de naționalitate germană, spaniolă, română sau bulgară.
Conferința privind Viitorul Europei este o șansă importantă să încercăm să creăm o Uniune a Sănătății. O Uniune care să se preocupe de modul în care cetățenii săi se pot trata în condiții medicale decente, au mereu acces la medicamente de care depinde viața lor și au posibilitatea de a beneficia de tratamente medicale salvatoare, precum un transplant sau tratamente pentru arsuri grave peste tot în Europa.
Îmi propun să susțin în cadrul Conferinței privind Viitorul Europei 5 reforme care să smulgă sistemul sanitar din România din mâna rețelelor de interese și a politicienilor pentru a-l transforma într-un sistem care să îi facă pe români să se simtă cu adevărat cetățeni europeni.
Standarde minime de calitate a serviciilor medicale la nivel european
Cred că orice român care a călătorit sau a muncit în Vestul Europei și s-a găsit în situația neplăcută de a avea nevoie de îngrijire medicală, a fost izbit probabil de decalajul enorm între serviciile medicale primite în țara respectivă și serviciile medicale de care ar fi beneficiat în România. Zecile de ani de subfinanțare și jaf din sistemul public de sănătate din țara noastră ne-au dus într-un punct în care am avea nevoie de același număr de ani cel puțin pentru a repara tot ce s-a făcut greșit. De aceea, avem nevoie de un ajutor consistent de la UE pentru a ne reveni cât de cât pe linia de plutire.
Stabilirea unor standarde minime de calitate a serviciilor medicale la nivel european ar putea fi primul pas în asigurarea accesului egal la un tratament medical adecvat pentru toți cetățenii europeni, dar ar fi mai ales o șansă enormă pentru a forța reformarea sistemului de sănătate național. Aceste standarde minime ar însemna pe de o parte mai multe resurse financiare pentru sistemul de sănătate, protocoale sanitare uniforme dar mai ales criterii clare de cheltuire a banilor publici, un lucru absolut necesar în România. Risipa banului public în domeniul sanitar, păstorită cu succes de vechea clasă politică, trebuie să înceteze, iar UE ne poate ajuta să facem asta prin stabilirea acestor standarde minime.
O listă europeană de medicamente esențiale
Sistemul nostru de sănătate și-a arătat neputința și când a fost vorba despre asigurarea accesului la medicamente esențiale. În ultimii ani accesul la diferite medicamente citostatice sau la alte tipuri de medicamente, precum Euthyrox, a fost asigurat mai degrabă de ONG-uri și de cetățeni implicați și binevoitori care au pus la punct adevărate rețele informale de transport de medicamente, în timp ce vechea clasă politică a ridicat din umeri fără soluții.
Uniunea Europeană a demonstrat că are mijloacele și puterea de negociere pentru a oferi acces la un produs farmaceutic foarte cerut pe piața mondială atunci când a negociat cumpărarea vaccinurilor anti-COVID. Cred că putem fi de acord că dacă România ar fi negociat pe cont propriu achiziția acestor vaccinuri, am fi avut același succes precum cel reputat în administrarea vaccinurilor, adică puțin spre deloc.
Medicamentele esențiale sunt la fel de importante precum vaccinul anti-COVID. Uniunea Europeană ar trebui să-și folosească puterea de negociere pentru a asigura accesul la astfel de medicamente pentru toți cetățenii săi. Introducerea unei liste de medicamente esențiale la nivel european ar fi un prim pas pentru a ne asigura că medicamentele esențiale nu vor mai lipsi din farmaciile din România și Europa. Având această listă, stabilită de Agenția Europeană a Medicamentului, UE ar putea face achiziții comune, negocia pentru prețuri rezonabile și ar putea construi stocuri de medicamente imediat disponibile în situații de urgență.
O rețea europeană de transplant
Pacienții români suferă și din cauza accesului greoi la tratamente medicale specializate, precum transplanturi sau tratamentul arsurilor grave.
În acest moment, există mai multe rețele de transplant regionale în Europa. România nu face parte din niciuna dintre aceste rețele. Asta pentru că sistemul nostru de transplant funcționează de multe ori neclar, fără transparență, cu situații în care oameni sar rândul la transplant. Sistemul politic nu pare interesat să repare aceste deficiențe, păstrându-ne astfel în afara unor rețele care ar putea salva efectiv vieți.
Îmi amintesc acum ceva timp de situația lui Călin Farcaș, care avea neapărată nevoie de un transplant de plămâni. România trebuia să încheie un acord cu o clinică din afara țării pentru ca el să primească tratamentul salvator. Acest lucru nu s-a întâmplat timp de 3 ani, iar Călin a murit așteptând un transplant care nu a mai venit. Călin nu a primit tratamentul salvator pentru că nu s-ar fi găsit plămâni compatibili pentru el sau pentru că nu ar fi avut bani să plătească operația, ci pur și simplu pentru că România nu a fost în stare să încheie un acord cu o altă țară europeană.
Cazul lui Călin e unul care nu ar trebui să se mai repete. Călin Farcaș era și cetățean european, iar dacă undeva în Europa erau niște plămâni compatibili pentru el, trebuia să îi primească. De aceea, cred că la nivelul UE trebuie să existe o rețea care să ofere acces la transplant fiecărui cetățean european, indiferent dacă trăiește în România, Spania sau Danemarca. Viața lui Călin Farcaș ar fi putut fi salvată de o Rețea Europeană pentru Transplant. O astfel de rețea, care să includă toate statele membre, ar trebui să impună și criterii clare de transparență în gestionarea registrelor de transplant, astfel obligând la reformă și România.
Cooperare transfrontalieră pentru tratamentul arsurilor grave
Ne amintim foarte bine de situația în care au fost puse victimele incendiului de la Colectiv. Mulți dintre ei au fost transferați la centre performante de tratament pentru arsuri grave din alte țări UE doar prin bunăvoința unor români care au avut inițiativa să ia contactul cu aceste centre, în timp ce liderii politici de atunci preferau să mintă cu seninătate despre capacitatea sistemului de a gestiona o astfel de catastrofă.
Nici în acest domeniu statul român nu a schimbat prea multe. Pacienții cu arsuri grave continuă să depindă de bunăvoința unor centre din Europa pentru a primi tratamentele, iar proceduri clare de transfer nu există. Cooperarea transfrontalieră europeană este și aici o soluție salvatoare. Introducerea tratamentelor înalt specializate, precum tratamentul arsurilor grave sau tratamentul altor boli rare ar trebui să fie introduse în cadrul Rețelelor Europene de Referință, care ar trebuie să fie mult mai bine finanțate din bugetul european.
Un Plan de acțiune al UE pentru Boli Rare
Ajungând la subiectul bolilor rare, trebuie să spunem și că românii care suferă de acest tip de boli (peste 1 milion conform Alianței Naționale pentru Boli Rare) nu beneficiază de diagnostice sau tratamente adecvate. Aceste boli sunt adesea debilitante, duc frecvent la moarte prematură și au un impact uriaș asupra vieții de zi cu zi. Persoanele care trăiesc cu o boală rară raportează, de asemenea, că experiența lor de îngrijire este mai proastă decât cele care trăiesc cu alte boli cronice.
Pentru acești pacienți, dar și pentru toți europenii care trăiesc că boli rare, este nevoie de un Plan de acțiune al UE pentru Boli Rare. Un plan comun va alinia Statele Membre către aceleași obiective măsurabile pentru a îmbunătăți în cele din urmă șansele de supraviețuire, calitatea vieții și incluziunea socială pentru pacienții care suferă cel mai adesea fără a fi diagnosticați.
Luptă împotriva bolilor cardiovasculare și a problemelor de sănătate mintală
Nu în ultimul rând, Uniunea Europeană a demonstrat prin implementarea Planului European de Combatere a Cancerului că acest tip de inițiative integrate pot fi de un real folos pentru cetățenii europeni. Pe lângă acest plan împotriva cancerului ar trebui create astfel de planuri și pentru alte boli care îi afectează pe europeni, cum ar fi problemele cardiovasculare sau de sănătate mintală.
Fie că vorbim despre accesul la medicamente esențiale sau la tratamente complexe precum proceduri de transplant, de tratament pentru arsuri grave sau despre gestionarea unor probleme sistemice precum bolile cardiovasculare, problemele de sănătate mintală sau tratarea bolilor rare, sistemul public de sănătate din România pare că nu face față. Nu numai că nu face față, dar nici nu poate asigura condiții minim decente pentru serviciile medicale. Cum speranță de reformă de la actualii guvernanți nu prea există, cred că este rezonabil să ne îndreptăm către soluțiile pe care le avem la nivel european pentru aducerea sistemului de sănătate autohton pe linia de plutire.
O șansă enormă pentru a ne îndrepta spre mai multă Europă în sănătate este Conferința privind Viitorul Europei. Fac parte din Adunarea Plenară a Conferinței și din grupul de lucru pe sănătate și voi lupta pentru ca propunerile de mai sus să devină realitate.
Mai multe despre propuneri puteți afla de aici:
