Editorial Un agresor sexual neprins poate comite șase violuri de-a lungul vieții. Registrul agresorilor sexuali trebuie făcut funcțional!

Data publicării:
Ștefan Pălărie
Ștefan Pălărie
Senator USR
Ștefan Pălărie și-a dedicat cea mai mare parte a vieții profesionale domeniului educației. A lucrat în mai multe companii multinaționale în zona resurselor umane. Apoi a lucrat în training și consultanță și din acest rol a fost implicat în cele mai mari proiecte de transformare organizațională din România (telecomunicații, servicii bancare, petrol și gaze naturale). A fondat și condus aproape 10 ani Școala de Valori - un ONG premiat în România și la nivel european pentru inovație și impact în educație, care a oferit pentru zeci de mii de liceeni din România programe internaționale de învățare. A participat în task-force-urile de educație ale Romanian Business Leaders și Coaliția pentru Dezvoltarea României unde, alături de alți specialiști, a analizat sisteme educaționale din străinătate și a elaborat propuneri de modificare legislativă în România. A absolvit Facultatea de Cibernetică de la ASE și programul de Executive MBA al Maastricht School of Management din București.
BUCURESTI - VICEPRIMAR USR SECTOR 3 - CONFERINTA - 6 OCT 2023
Senatorul USR Ștefan Pălărie. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Un profesor de Arte Plastice preda la două dintre cele mai bune unități de învățământ din Buzău, o școală gimnazială și un liceu, deși era înscris în Registrul agresorilor sexuali. În fiecare zi, bărbatul de 40 de ani venea în fața a fete și băieți, chiar și de numai 12 ani, deși a fost condamnat pentru proxenetism, în 2009, de către statul italian și mai are o condamnare pentru trafic de droguri pe teritoriul României. Mai revoltător este că Sorin Ion, secretar de stat al Ministerului Educației, spune despre colegii de cancelarie că ar fi știut despre antecedentele agresorului. Cu toate astea, n-au făcut nimic. Abuzul s-a descoperit doar anul acesta în urma unei anchete din oficiu realizată de polițiștii locali. Asta deși Registrul Agresorilor Sexuali a intrat în vigoare de doi ani.

Legea pentru Registrul prădătorilor sexuali trebuie modificată! Și asta cât mai repede dacă vrem să venim în apărarea potențialelor victime: copii, femei, persoane cu dizabilități, vârstnici, cât și alte persoane vulnerabile. Prin legea pe care am inițiat-o și depus-o alături de câțiva colegi în Parlament putem oferi mai multă siguranță în școli, spitale, azile și alte instituții care lucrează cu persoanele vulnerabile. Putem interzice agresorilor să mai lucreze cu acestea!

Iată principalele măsuri pe care le solicităm:

1) Poliția să verifice dacă persoanele înregistrate (sau care vor figura) în Registru sunt angajate sau activează ca voluntari în sectoare ca educația, sănătatea sau asistența socială, cât și în orice alte organizații care impun interacțiunea directă cu grupuri vulnerabile (cum ar fi copii, vârstnici, persoane cu dizabilități) sau unde se practică examinări fizice/psihologice.

2) Dacă organele de poliție constată că agresorul activează pentru un angajator/organizație din domeniile mai sus menționate, va avea obligația de a transmite angajatorului un certificat de integritate comportamentală. După ce angajatorul ia cunoștință de acest document, orice raport de muncă sau de voluntariat încetează imediat.

3) Agresorii aflați în Registru vor fi obligați să actualizeze constant către poliție informațiile despre locul de muncă sau unde prestează alte activități de voluntariat.

4) Refuzul de a prezenta un certificat de integritate comportamentală către angajator va bloca înființarea oricărui nou contract de muncă în sectoarele mai sus menționate.

De ce este important ca agresorii sexuali să nu aibă dreptul de a lucra cu persoane vulnerabile? Există un risc major de recidivă: de peste 63%, după cum arată un studiu realizat de doi cercetători americani de la Universitatea din Massachusetts și de la Școala de Medicină a Universității Brown. În medie, un astfel de agresor nedetectat are un risc de a comite șase violuri pe parcursul vieții. Totodată, cercetarea lor arată că mai mult de unu din doi violatori (58%) este predispus să comită și alte violențe, inclusiv agresiuni fizice și sexuale asupra copiilor.

Să luăm un alt caz, cel puțin la fel de îngrozitor. Un profesor (59 de ani) pune mâna pe fundul unei eleve (14 ani) în timpul orei de muzică. Se întâmpla anul trecut într-o școală din comuna suceveană Todirești. Minora l-a înregistrat audio și video în timp ce agresorul îi făcea avansuri, iar părinții fetei au depus plângere la poliție. Un an mai târziu, ce au făcut instanțele din România? În mod absolut șocant, i-au redat dreptul să revină la catedră. În zadar părinții au protestat în fața școlii, profesorul a intrat la ore cu ajutorul unui echipaj de poliție.

Astfel de cazuri ne arată că din păcate, în România,  elevii fie că învață într-un sat uitat de lume sau la o școală bună de oraș sunt supuși la riscul de abuzuri sexuale și nu numai.

În anul școlar 2022-2023, numărul de fapte penale petrecute în școli a crescut cu peste 83% numărul de față de anul precedent. Asta în contextul în care în continuare vorbim de o subraportare semnificativă, mai ales când vorbim de agresiunile sexuale împotriva minorilor, în mediul rural. Așa se face că 77% dintre faptele penale din mediul școlar s-au înregistrat în mediul urban. 

Însă agresiunile sexuale asupra copiilor nu se opresc în școli. Un medic rezident dintr-un spital din Cluj a fost condamnat la doar de trei ani de închisoare, după ce a efectuat deja un an în arest preventiv, pentru agresiuni sexuale cu minori. Abuzatorul alegea copii din familii sărace, ușor de manipulat pentru câțiva lei, în fața cărora se masturba sau pe care îi forța să se dezbrace. În cele patru cazuri (doar) probate, victimele erau copii de 12, 9, 8, 6 și 5 ani.

Tot anul acesta un paramedic SMURD a agresat sexual o pacientă, în timp ce aceasta era în ambulanță. Avem din nou de-a face cu un caz puțin spus revoltător, de la un angajat al statului de la care te aștepți să fii protejat, să-ți salveze viața. 

Mii de femei și de copii sunt agresați sexual în fiecare an în țara noastră. Statisticile oferite de ONG-uri ne arată că cel puțin un copil este victimă a abuzurilor sexuale în fiecare zi. Doar cifrele oficiale de Autoritatea Națională ne arată că anul trecut 1485 de copii au fost abuzați sexual - numărul lor fiind în creștere față de 2021. 

În jumătate dintre direcțiile de asistență socială și protecția copilului (DGASPC-uri) din țară au fost înregistrate sesizări pentru violențe sexuale în perioada 2005-2020. Agresorii erau angajați ai instituției, iar victimele erau minori și persoane cu dizabilități din centre sau minori aflați în asistență maternală, după cum arată o anchetă jurnalistică

Una din patru femei românce au fost agresate fizic sau sexual de partener sau de fostul partener, potrivit datelor oferite de Eurobarometru,  în condițiile în care 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații. Totodată, o treime dintre femeile tinere au fost hărțuite sexual potrivit unui studiu realizat de Centrul Filia.

Ne confruntăm cu o criză care necesită acțiune imediată. Fiecare zi pierdută, în care nu implementăm aceste modificări pentru modificarea Registrului agresorilor sexuali, înseamnă mai multe victime nevinovate. Este timpul să ne unim forțele și să ne asigurăm că instituțiile noastre dedicate învățământului, sănătății și protecției sociale sunt locuri sigure pentru toți cetățenii, inclusiv pentru cei mai vulnerabili.

Partenerii noștri