Am transmis astăzi un mesaj ambasadorului Poloniei în România privind legislația anti-avort adoptată recent în această țară – care merită deplina noastră admirație pentru cultura și istoria sa.
Dincolo de dezbaterile politice și morale privind limitele în care statul poate interveni asupra autonomiei trupului feminin, asupra dreptului de a alege și a dreptului la viață, legile de acest gen au consecințe practice, pe care, de cele mai multe ori, femeile sunt obligate să le îndure singure. România cunoaște în detaliu aceste consecințe, pentru că regimul Ceaușescu a adoptat în anul 1966 un decret similar cu legislația recentă din Polonia. Am considerat că este de datoria noastră, ca parteneri și prieteni ai Poloniei, să descriem aceste consecințe.
E.S. Ambasadorul Poloniei în România,
Domnului Maciej Lang
Decizia Poloniei de interzice avortul și Decretul 770 din Romania Comunistă
Excelență,
Vă transmit acest mesaj, cunoscând și admirând profilul Dvs. academic și umanist, pentru a-mi exprima preocuparea cu privire la decizia țării pe care o reprezentați de a adopta o lege prin care se interzic avorturile și, mai ales, pentru a discuta – ca european convins – implicațiile unei asemenea măsuri asupra viitorului unei mari forțe culturale și civilizaționale a Uniunii Europene.
Țările noastre se bucură de o relație strânsă – fiind unite prin numeroase asemănări istorice și politice, precum și de memoria unei cooperării prețioase, bazată pe înțelegere reciprocă; vorbim despre un secol de relații diplomatice. Parteneriatul nostru strategic reprezintă mărturia acestui trecut și un angajament bilateral ferm pentru un viitor promițător.
Onorând relația țărilor noastre, vă rog să îmi permiteți, Excelență, să îmi exprim convingerea că este util să vi se aducă la cunoștință experiența României în privința unei măsuri similare privind avortul și despre modul în care consecințele devastatoare ale acesteia rămân, chiar și în ziua de astăzi, în memoria românilor.
Vorbesc despre Decretul nr. 770 din 1 octombrie 1966 – o interzicere cvasi-totală a avorturilor și piesa centrală din politica demografică a lui Nicolae Ceaușescu. Potrivit Decretului 770, toate avorturile erau interzise, cu excepția cazurilor în care femeia avea peste 40 de ani, avea deja patru copii, dacă sarcina era rezultatul unui viol sau incest sau dacă fetusul suferea de malformații congenitale. Desigur, interzicerea avorturilor nu a însemnat dispariția de facto a acestora. Din contră, femeile au continuat să ia decizii autonome cu privire la corpul lor, în ciuda încercărilor statului de a se înstăpâni asupra acestuia. În consecință, ele au fost forțate să recurgă la proceduri alternative extrem de periculoase.
Aproximativ 10.000 de românce au murit încercând să facă avort în perioada 1966 - 1989, potrivit datelor oficiale. Cu toate acestea, acest număr constituie o versiune romanțată a adevăratului dezastrului. Deși nedeclarate de conducerea comunistă, se estimează că alte mii au murit în timpul și în urma procedurilor necorespunzătoare de avort. Până în 1989, decesele derivate din complicațiile avortului reprezentau, în mod uimitor, 87% din totalul mortalității materne. În disperarea lor, femeile noastre au încercat orice, de la ierburi abortive până la întreruperea sarcinilor cu ajutorul sinistrului umeraș – o priveliște cumplită.
Unii medici au continuat să ofere, în secret, servicii sigure de întrerupere de sarcină, însă, odată prinși, ar fi fost condamnați la șapte ani de închisoare; uneori riscau chiar o condamnare pe viață. În ciuda acestui fapt, acolo unde există cerere, va exista o ofertă, iar în curând oameni necalificați au început să ofere servicii de întrerupere de sarcină, exploatând nevoile femeilor aflate în situații dificile. Cu toate acestea, acest lucru nu a descurajat femeile. Interzicerea avortului în România a generat un sistem medical paralel - o piață neagră în care oamenii obișnuiți, escrocii și medicii, fără deosebire, realizau avorturi.
O altă consecință dureroasă a acestei politici a fost apariția unei întregi generații de copii abandonați și neiubiți. În mod colocvial, copiii aduși în această lume de teama furiei statului au ajuns să fie cunoscuți drept „Decreței” - un cuvânt inventat derivat din „decret”.
Orfelinatele au fost curând inundate de copii nedoriți și, din cauza bugetelor reduse, condițiile de viață au început să se înrăutățească. Fără asistență medicală adecvată, fără hrană adecvată și poate cel mai rău dintre toate, fără afecțiune autentică. Fluxul constant de copii a dus în cele din urmă la condiții insuportabile în orfelinate, acestea fiind adesea comparate cu lagărele de concentrare. Un studiu recent, realizat de King’s College, a arătat că dimensiunea creierului copiilor români adoptați din orfelinate comuniste era în medie cu 8,6% mai mică decât a copiilor crescuți în condiții normale.
Copiii abandonați și orfelinatele precare nu au fost singura consecință negativă. Pe măsură ce numărul copiilor a crescut, școlile, liceele și facultățile au fost supuse unei presiuni intense: ori suplimentau locurile disponibile, ori refuzau accesul la învățământ mulțumii de copii care cereau o educație. Această perioadă de ajustare și-a pus amprenta asupra destinelor a numeroși copii și a avut un impact negativ asupra sistemului educațional.
Ramificările sinistre ale Decretului nr. 770 au dus la moartea a mii de fete și femei, au creat o generație pierdută de copii neiubiți, abandonați și, în mod ironic, au lăsat multe femei în imposibilitatea de a avea copii ulterior procedurilor inadecvate de avort. În această situație regretabilă, optimismul este greu de găsit. Experiența României arată că nu există o parte bună a interzicerii întreruperilor de sarcină prin măsuri radicale, care anulează posibilitatea unei decizii reale a femeii. Asemănările dintre cele două acte legiuitoare nu pot fi ignorate. Sper ca această scrisoare să vă ofere o perspectivă asupra implicațiilor unei astfel de măsuri și să sublinieze sentimentul de neliniște pe care un român îl poate simți atunci când este martor la repetarea istoriei. După cum am menționat anterior, Excelența Voastră, cred că, având în vedere strânsă legătură dintre țările noastre, Polonia ar trebui să ia în considerare experiența dureroasă a României.
Vă rog să primiți, Excelență, expresia înaltei mele considerații.
Semnat:
Ovidiu Alexandru Raețchi
Deputat
Parlamentul României
